Dacă nu pretindem pictorilor o altă elocvenţă decât aceea care iradiază din bogata tăcere a imaginilor şi, cum spunea Balzac, „pictorul nu trebuie să mediteze decât cu pensula în mână” (Andrei Pleşu – Călătorie în lumea formelor, Ed. Humanitas, 2023), acelaşi lucru îl putem cere şi fotografilor, şi aceştia artişti desăvâşiţi ai imaginii. Cuvântul e destinat, aşadar, să rămână o unealtă a scriitorilor şi filozofilor, iar imaginea este unealta pictorilor, dar şi a fotografilor, care îşi iau într-un fel revanşa asupra pictorilor. „În artă nu există decât un singur lucru de valoare: acela care nu poate fi explicat”. Avem totuşi o distincţie deloc vagă: cuvintele nu seamănă cu lumea, chiar când referirea este la aceasta, în schimb imaginile foto seamănă întotdeauna cu realitatea pe care o reflectă. Fotograful amator Sebastian Prioteasa, un artist izolat, din Craiova, are, pe 11 iunie a.c., pe Calea Victoriei 91-93 din Capitală, vernisajul celei de a 4-a expoziţii personale „Seen and Unseen”, cu 17 fotografii, surprinse în Bucureşti, Istanbul, Roma, Craiova, Belgrad. Sebastian Prioteasa, nume cunoscut, chiar cu anume reverberaţie în Craiova, îmbrăţişează un hobby deloc desuet, reuşind să convingă prin forţa imaginilor surprinse că lucrurile pe care le cunoaştem cel mai puţin sunt cele de care ne izbim frecvent în cuprinsul imprevizibil al vieţii noastre. Delicate stări lăuntrice –melancolia, neliniştea, aşteptarea, bucuria, pasiunea, uimirea, prietenia, amurgul, statul de vorbă, surâsul sau tăcerea- pe care le-am putea numi „categorii ale vieţii” sunt prezente în ipostazele surprinse. Aşa stând lucrurile, în autenticitatea sa, Sebastian Prioteasa propune o reconsiderare a sferei esteticului, de natură să-i lărgească hotarele. O colecţie de imagini despre bucurie ar fi un studiu de estetică? „Nu am o fotografie preferată, dar am un proiect documentar la care lucrez de ceva vreme şi de care sunt foarte ataşat. Este vorba despre comunitatea rurală din Palilula, o zonă magică străbătută zilnic de câţiva crescători de animale”. Printr-o remarcabilă originalitate, artistul subsumează esteticului stări ale condiţiei umane (bucuria şi tăcerea, pasiunea, melancolia). Iar stările estetice amintite sunt ritmul şi armonia noastră cea adâncă. Prin colecţiile sale de fotografii, Sebastian Prioteasa, îndrăgostit de forme pure sau gesturi pure, rămâne un narativ, face literatură şi imaginile sale trebuie citite şi nu sterilizate prin rigori stilistice. Datorită sincerităţii sale, artistul îşi asumă un mesaj – termen oarecum compromis – reabilitat prin inefabil.
