În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au folosit aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Astfel, polițiștii au aplicat peste 95 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 24 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice , trei autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare ale acestora fiind retras până la remedierea problemelor constatate. ” Astfel, seara trecută, ora 23:20, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au depistat un bărbat, de 31 de ani, din comuna Bratovoești, în timp ce conducea un autoturism în localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism și o concentraţie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și prezenței substanțelor psihoactive în organism. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie, prin unitatea de parchet competentă. De asemenea, în dimineața zilei de ieri, 10 iunie., ora 07:30 polițiștii Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București, din localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. .