S-a dat startul examenului de Bacalaureat!

0
485

Absolvenţii de liceu au intrat de ieri în febra examenului de Bacalaureat. Numai în judeţul Dolj, peste 4400 de elevi susţin zilele acestea prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română. Cei mai mulţi dintre candidaţi au ieşit mulţumiţi din sălile de examen, însă au recunoscut că greul abia începe, iar probele de foc vor fi cele scrise. Anul trecut, în judeţul Dolj, promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a fost de 47,10%.

Prima zi a examenului de Bacalaureat 2014 a fost trăită cu mari emoţii de absolvenţii de liceu, chiar dacă evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română nu a pus probleme. „Examenul a fost foarte uşor, subiectele accesibile şi pot spune că această modalitate de a evalua, pe baza calificativelor, reduce foarte mult stresul acestor probe. Am răspuns la toate întrebările şi sunt convinsă că voi lua calificativ maxim – specializat – pentru că m-am pregătit cum trebuie. Desigur, emoţiile cele mai mari sunt pentru probele scrise”, a declarat Alexandra Chivu, din absolventele de liceu care, ieri, au susţinut Bacalaureatul.

După optimismul candidaţilor, prima proba a trecut cu bine, însă diferenţa o vor face, cu siguranţă, probele scrise programate să înceapă pe 30 iunie.

5642 de candidaţi înscrişi în total

În total, în judeţul Dolj, sunt înscrişi la examenul de Bacalaureat din acest an 5642 de candidaţi. Dintre aceştia, 4406 susţin proba de competenţe lingvistice pentru limba română, restul păstrând calificativele obţinute în sesiunile anterioare. Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română continuă până pe 12 iunie. Va fi urmată de proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care va fi susţinută între 11 şi 13 iunie. Apoi, are loc evaluarea competenţelor digitale, între 16 şi 20  iunie, şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională ce se va desfăşura între 23 şi 27 iunie. “În urma finalizării înscrierilor pentru susţinerea Bacalaureatului, în judeţul Dolj sunt 5642 de candidaţi dintre care 4434 sunt din seria curentă şi 1298 din seriile anterioare. Pentru susţinerea evaluării competenţelor de comunicare în limba română avem un număr de 4406 candidaţi. La proba de săptămâna viitoare – evaluarea competenţelor digitale – sunt înscrişi 4213 candidaţi, diferenţa până la numărul de candidaţi înscrişi din această serie fiind reprezentată de elevi care au obţinut certificatul ECDL şi au solicitat recunoaşterea probei. Pentru evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională s-au înscris 4128 de candidaţi”, a explicat Alexandrina Năstase, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.

Probele scrise încep pe 30 iunie

În ceea ce priveşte probele scrise, acestea vor debuta în data de 30 iunie cu testarea limba şi literatura română. Ea va fi urmată pe 1 iulie de cea la limba și literatura maternă, de proba obligatorie a profilului pe 2 iulie, apoi de proba la alegere a profilului și specializării — pe 4 iulie. Afișarea rezultatelor se va face în data de 7 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, între orele 12.00 și 16.00. Rezolvarea contestațiilor se va face în perioada 8 — 10 iulie, iar rezultatele finale vor și afișate pe 11 iulie. Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probe orale.

“Toate probele se desfăşoară sub supraveghere video”

Potrivit Metodologiei de desfăşurare şi organizare a examenului de Bacalaureat, candidaţii care copiază sunt eliminaţi din examen şi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului. Le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen. De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior. “Nu există nici o modificare în ceea ce priveşte modul de organizare a examenului de Bacalaureat. Absolut toate probele se desfăşoară sub supraveghere video, chiar şi cele de evaluare a competenţelor. În ceea ce priveşte condiţiile în care candidaţii pot participa la examen fără a risca o eliminare, înseamnă că trebuie să intre în sala de examinare decât cu obiectele de scris, altfel, indiferent dacă utilizează sau nu, orice obiect sau hârtie care poate fi considerată ajutătoare pentru rezolvarea subiectelor, ei vor fi eliminaţi. Metodologia prevedere acest lucru încă din anul 2011. Ceea ce nu înţeleg mulţi dintre candidaţi este că şi dacă au în buzunar un telefon închis sau fără baterie se consideră tot tentativă de fraudă şi sunt eliminaţi din examen. Eliminarea din examen atrage după sine imposibilitatea participării la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului şi de asemenea, nerecunoaşterea niciuneia dintre notele obţinute anterior. Sper că anul acesta numărul celor eliminaţi din examen să se reducă foarte mult”, a mai declarat Alexandrina Năstase.