N-ar mai fi multă vreme până la ceasul secerişului grâului, poate cea mai mare bogăţie a Doljului, cum am tot spus , în anotimpul verii. Văzute în aceste zile, lanurile de grâu etalează, cum nu e cu putinţă, forţă şi frumuseţe. Sugerând un fabulos zăcământ inepuizabil, grâul e un dar care răsplăteşte truda. Şi competenţa profesională. A celor care l-au pus în pământ, îndoiţi în privinţa oricărei nădejdi. Şi şcoala multora e lanul de grâu. E drept că până la strângerea lui, depozitarea în spaţii potrivite, sub osul frunţii pulsaţia rămâne fierbinte. Firea are legile ei, de la care nu poate să se abată. Cei care seamănă grâu în orice fel de ogor vor culege grâu. Iar cei care seamănă vânt la orice răspântie vor culege ce li se cuvine. Altfel nu se poate. Debutul verii, destul de întârziat, a augmentat nişte frământări, dar deocamdată promisiunile sunt mari. Dacă nu deosebite. Vegheate cu privirea, lanurile de grâu de acum înspicate din întinsa câmpie doljeană se unduiesc maiestuos, prevestind un rod generos . Vremea din primăvara acestui an a fost de partea grâului. A plouat poate excesiv, fără a i se perturba vegetaţia. Sunt multe locuri, chiar în Dolj, pline de har, de reală frumuseţe, în care, obosite şi pradă îndoielilor, mintea şi sufletul se leapădă de orice deşertăciune. Dar, mai mult decât oricare dintre ele, lanul de grâu, aşa cum arată în aceste zile, este un ulcior de apă vie, unul dintre cele mai sfinte chipuri ale firii. Imaginea nu se mai lasă contemplată, ci ne ia părtaşi la taina ei, într-o comuniune deplină. Fiecare spic din câte se ridică spre soare trece şi prin sufletul celui care i-a dus grija, trăgându-l cu el în sus, spre o inefabilă bucurie. Aşa că nu spre ademenitoare poieni, ce pot părea frumuseţi de nedescris, merită da năvală, ci spre un lan de grâu, în stare să întoarc ă şi cel mai istovit suflet spre bucurie şi lumină. Lanul de grâu şi cerul spuzit de stele, iată o imagine care în aceste zile de iunie e mai mult decât seducătoare. Una din puţinele menite a potenţa orice speranţă. Ar fi păcat, poate un dezastru, dacă o asemenea bogăţie n-ar înfrânge până la urmă inima de cobalt a cerului, în luna lui cuptor, când combinele vor da năvală.
