Craiova: Acțiune pentru depistarea șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor

0
373

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier au organizat, ieri, pe principalele artere rutiere din Craiova, o acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii prin loc prevăzut cu indicator sau marcaj.

În cadrul acţiunii au fost controlate în trafic peste 120 autovehicule, fiind astfel constatate 41 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancțiuni de 4.860 lei, dintre care 5 pentru neacordare prioritate pietoni. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere, după cum au anunțat reprezentanții IPJ Dolj.