Traian Băsescu, şeful statului, a ţinut ieri o conferinţă de presă, cu referiri precise la revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială şi amânarea admiterii în spaţiul Schengen, menţionând intenţia sa de a invita la consultări toate partidele politice, în ultima decadă a lunii iunie, identificând deja o posibilă flexibilitate în abordările Opoziţiei pe temele enunţate. Şeful statului şi-a nuanţat mult explicaţiile privind intenţia de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, admiţând chiar că este vorba de un proces în etape, întins ca durată, extrem de complex, justificat prin reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, debirocratizare, descentralizare şi aşa mai departe. Cum în urmă cu doar câteva zile premierul Emil Boc, dar şi alţi lideri ai PDL, justificau intenţia de reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării, cât mai grabnic cu putinţă, prin accesarea a circa 10 miliarde euro fonduri europene, în perioada 2013-2014, altminteri nefiind posibil dezideratul, în timp ce Comisia Europeană a infirmat o asemenea condiţionalitate, Traian Băsescu a avut ieri o altă justificare. Adică n-a mai menţionat, deloc, acest aspect. Invitaţia la consultări a Opoziţiei, pe temele majore anunţate, deşi pare tardivă, ar putea fi, totuşi, onorată de această dată. Numai că trompetele PDL, prin secretarul general al partidului, Ioan Oltean, anunţau chiar ieri că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a ţării în 8 judeţe, menţionând chiar reşedinţele acestora: Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Iaşi, Constanţa, Ploieşti şi Bucureşti. „Dorinţa noastră este ca viitoarele alegeri, care vor avea loc în iunie 2012, să se realizeze pe noua formulă administrativ-teritorială. Când spun noi mă refer la PDL şi la actuala majoritate. Vom încerca să adoptăm legea prin angajarea răspunderii Guvernului pe actul normativ”. Că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, secretarul general al PDL, nu străluceşte prin inteligenţă şi nici nu reţine atenţia prin discursul eminamente primitiv şi delirant este o realitate. Numai că, în noianul de bazaconii debitate, a scăpat nu broscoiul care i-a stat atâta timp în gât, cât adevărul că partidul său, PDL, face împărţirea administrativ-teritorială a ţării. Un partid aflat în sondaje la o neverosimilă cotă de neîncredere, dispus să ciopârţească ţara, pentru propriile interese, care n-au nici o legătură cu identitatea noastră naţională, dezvoltarea economică, şi chiar istoria ţării. Între nuanţările preşedintelui Traian Băsescu şi declaraţiile otova ale lui Ioan Oltean, Emil Boc sau Sulfina Barbu discrepanţele sunt flagrante. Şi în afara strategiei electorale a PDL, avută în vedere, care nu ştie ce pârghii la îndemână să mai inventeze, pentru creşterea şanselor în alegeri, alte raţiuni imediate nu există, mai ales după ce Comisia Europeană şi-a expus punctul de vedere. O reorganizare administrativ-teritorială acceptată şi de USL este necesară, dar nu oricum. În această chestiune, politicienii ar face mai bine să se documenteze asupra precedentelor istorice, şi ar avea de învăţat.