Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” sub arcul a 14 decenii de existenţă

1
628

A doua unitate de învăţământ a Craiovei ca vechime şi una dintre primele Şcoli de Arte şi Meserii din ţară, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” a împlinit, ieri, 14 decenii de când s-a auzit clinchetul primului clopoţel care îl punea în slujba educaţiei.  «140 de generaţii au trecut pragul acestui templu de formare şi în fiecare dintre ele am sădit o parte din noi, din priceperea noastră, a înaintaşilor noştri, sperând că peste timp sămânţa cunoaşterii să rodească, asigurându-le zborul plin de forţă, înălţare şi reuşită al „Păsării Măiastre” spre „Coloana fără sfârşit”. În fiecare dintre elevii noştri se găseşte miracolul brâncuşian. Mai devreme sau  mai târziu, fiecare va şti să-l descopere şi să-l transmită mai departe, spre alte generaţii», a spus prof. Nirvana Mândruleanu, directorul Colegiului în deschiderea festivităţii comemorative ce a adus la un loc profesori de ieri şi de azi, elevi dar şi absolvenţi. În acest cadru, absolvenţii clasei a XII-a au lăsat cheia succesului unei noi generaţii să ducă mai departe tradiţia performanţei, fiind încurajaţi în acest sens şi de inspectorii şcolari adjuncţi Alexandru Gâdăr, Alexandrina Năstase dar şi consilierul local Gheorghe Albăstroiu care le-au urat succes pe drumul sinuos al vieţii.

Performanţa continuă tradiţia

Şi cei mai buni liceeni, calificaţi la concursurile judeţene şi naţionale, au fost premiaţi cu medalii şi bani oferite conducerea şcolii. 29 de liceeni au urcat pe podiumul recunoştinţei. Herminia Chirilă,  Gabriela Brânzan, Bogdan Coteanu, Marin Ştefan, Patricia Gheorghe alături de colegii lor sunt cei care au continuat istoria acestei unităţi de învăţământ, de numele căreia se leagă atât ucenicia marelui sculptor român cât şi evenimente importante de la Războiul de Independenţă din 1877, fiind locul au fost construite pontoanele pentru podul de peste Dunăre, până la cele două conflagraţii mondiale. Şi nici unul din aceste evenimente nu a fost uitat, fiind reconstituite printr-un film documentar şi dar şi în paginile revistei aniversare, „Coloana infinită” redactată de elevii şi cadrele didactice.

 

1 COMENTARIU

  1. “Festivitate comemorativă”? Cred că ar trebui “festivitate aniversară” pentru cei 140 de ani.

Comments are closed.