Gâlcă: “Un egal la Farul ne asigură locul 3, dar ne gândim la locul 2”

0
634

În penultima etapă a play-off-ului, Farul Constanţa şi Universitatea Craiova se întâlnesc la Ovidiu, luni, de la ora 20.30. Oltenii au nevoie de o remiză în acest joc pentru a-şi asigura locul 3 şi prezenţa în barajul pentru Conference League, dar antrenorul Costel Gâlcă le cere elevilor săi să se gândească la victorie, pentru a rămâne în cursa pentru locul secund. 

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, Farul este o echipă care atacă foarte bine, are idei clare de joc, se asociază foarte bine, au un antrenor cu mare experienţă, jucători tineri, cu calităţi, de mare viitor, dar putem să-i contracarăm. Toate meciurile au fost cu presiune, dar am demonstrat că putem învinge orice echipă şi sper să facem un meci bun şi la Constanţa. Ne gândim la locul 2 şi este important să ne gândim ca echipă să câştigăm cu Farul, chiar dacă un egal ne asigură locul 3. Mitriţă este în lot, Screciu nu este. Mai sunt şi alte mici accidentări, dar sper să revină până la meci acei jucători. Pentru mine a fost un orgoliu să joc alături de Hagi şi sper să fie un meci atractiv, dar sper şi să luăm noi cele 3 puncte. Hagi a câştigat campionatul datorită muncii lui şi a staff-ului, propune un fotbal ofensiv, jucătorii tineri vin cu idei clare de joc de la academie. Au fost discuţii cu Gică Hagi pentru a colabora, dar uneori am avut angajament, alteori nu am continuat negocierile. Mi-aş dori să arate altfel jocul nostru, dar avem nevoie de timp, eu sunt mulţumit de modul cum au răspuns jucătorii pentru acest moment. Mi-aş dori să fim o echipă mai compactă, să nu mai lăsăm spaţii între linii. Sper să iau deciziile cele mai bune, să bag jucătorii cei mai în formă. Cred că toată echipa este în creştere, este schimbată, dar datorită jocului ies în evidenţă anumiţi jucători. Ne dorim să avem constanţă în joc şi în rezultate” a declarat Costel Gâlcă.

Alexandru Creţu speră ca el şi colegii săi să-şi ia revanşa faţă de Farul, după ce echipa lui Gică Hagi a câştigat toate cele trei confruntări directe din acest campionat cu Universitatea Craiova.

„E clar că vom întâlni o echipă bună, ştim ce fotbal practică Farul acasă, au jucători buni, iar dacă nu vom fi concentraţi ne va fi foarte greu acolo. Am jucat doar finale în ultima vreme şi vrem să câştigăm pentru a obţine locul 2. Farul ne-a bătut de trei ori, sper să fie şi o revanşă, e trist să te bată un adversar de trei ori la rând. E clar că atunci când joacă împotriva noastră, toate echipele se mobilizează şi joacă mai bine decât cu alte echipe. Suntem pregătiţi pentru orice situaţie, inclusiv să jucăm barajul pentru cupele europene” a declarat Alexandru Creţu.