Klaus Iohannis, la Iaşi

0
530

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că Iaşi este un oraş „fain” şi că „nu ai nevoie de niciun jandarm să vii de acolo până aici”. Acesta a adăugat, referitor la afirmaţiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora şeful statului şi-ar fi chemat şefii la Summitul de la Sibiu, din 9 mai, că atât a înţeles PSD din acea reuniune. „Cel mai important lucru însă şi cred că merită spun – pe 9 mai Europa a venit în inima României. A fost o reuşită. Această carte a apărut fiindcă am constatat un interes crescut în rândul românilor pentru afaceri europene. Acest interes trebuie satisfăcut. Oamenii au ănceput să întrebe cum e cu Comisia Europeană, cu Consiliul European, ce face un comisar european, dar şi multe alte lucruri, precum modul cum relaţionează cu NATO, chestiuni care au început să fie discutat tot mai des. Eu sunt pro-european şi am constatat că şi românii sunt pro-europeni. Vă felicit. Noi românii nu am ajuns în UE din greşeală. Noi am ajuns în Europa fiindcă acolo am dorit să ajungem. Nu de ieri sau de alaltăieri. Paşoptiştii au dorit să facem parte din lumea modernă, din Europa. Generaţiile care au urmat, politicienii resposabilită au luptat pentru modernizarea României. Ne-am dorit şi am ajuns în Europa ca să ne trezim azi cu unii infractori în vârful statului, care ne spun. Auzi Iohannis şi-a chemat şefii la Sibiu, stăpânii. Atât au înţeles ei din treaba asta. E păcat. Fiindcă Iohannis a chemat conducătorii UE, pentru că şi noi suntem europeni şi am dovedit-o”, a completat Iohannis.