Galaţi : Miting PSD de amploare

0
512

PSD a organizat un miting de amploare la Galaţi, înaintea căruia Liviu Dragnea, alături de mai mulţi miniştrii, au făcut o baie de mulţime. Sunt prezenţi câteva mii de susţinători, în timp ce câteva sute de persoane protestează în faţa Palatului de Justiţie.

Referindu-se la progresele făcute în ultimii ani, Dragnea a spus că viaţa în zonele rurale şi în micile oraşe a început să se schimbe, oamenii având acces la drumuri, apă şi canalizare.„Sunt lucruri pe care trebuiau să le facă alţii înainte. Dar ce au făcut ei? Ură, venin, dezbinare, înjurături. Oriunde mergem noi în ţară e un grup de bătăuşi care umblă după noi. Aseară aici la Galaţi au găsit la ei bolovani, pietre şi bâte. Iohannis şi ai lui vor să conducă România cu bâte. Nu avem noi curajul să păstrăm guvernarea şi să câştigăm alegerile care vin”, a afirmat Dragnea.

Referindu-se la unele declaraţii făcute la Sibiu de premierul Olandei şi de preşedintele Franţei, Dragnea i-a întrebat pe participanţii la mitingul de la Galaţi de ce cred că sunt supăraţi liderii europeni. „S-au mărit salariile la medici. Ei au grijă de sănătăatea noastră şi a acestei ţări. Prea mulţi ani medicii din România s-au îngrijit de sănătatea străinilor, pentru că acest stat nu s-a îngrijit să le plătească salarii decente. De ce mai sunt supăraţi? Pentru că salariile mărite în România îi fac pe românii care lucrează în afară să nu mai accepte salarii de mizerie şi încep să vină acasă. Sunt supăraţi pentru că forţa de muncă harnică şi calificată începe să plece de la ei. Sunt supăraţi poate pentru că renovăm şi construim şcoli, modernizăm educaţia şi românii au şansa să fie mai educaţi şi o să intre în competiţie cu ai lor. Sunt supăraţi că vor fi mai frumoase comunele noastre decât cele din vestul Europei”, a spus Dragnea.