Dolj: Reținută pentru participare la un furt prin distragerea atenției cu un prejudiciu de peste 200.000 lei

0
407

O craioveancă a ajuns, ieri, în arestul IPJ Dolj, fiind reținută pe 24 de ore pentru complicitate la furt calificat, după ce s-a dovedit că a făcut parte dintr-un grup care, în urmă cu aproape 2 ani, prin distragerea atenției, a sustras din locuința unui bărbat din Galicea Mare 201.000 lei și 150 de euro.

În ziua de 12 septembrie 2016, în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi telefonic prin S.N.U.A.U. 112 de un bărbat din comuna Galicea Mare, despre faptul că, în aceeaşi zi, persoane necunoscute au furat din locuinţa tatălui său, din aceeaşi localitate suma de 201.000 lei şi 150 euro. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti şi cei din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega, care au început cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega, în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova, au fost identificate, în primă fază, două femei bănuite de comiterea acestei infracţiuni, ambele din Craiova. Una dintre cele două femei a fost arestată preventiv în această cauză la data de 2 februarie 2017, fiind ulterior condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 4 luni. Cu privire la cealaltă femeie a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

În ziua de 28 martie 2018, în baza probatoriului administrat de poliţişti, a fost identificată şi condusă la sediul secţiei o a treia femeie, tot din Craiova, despre care s-a stabilit că a participat la comiterea faptei, faţă de aceasta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Întrucât, din raportul medico-legal a rezultat că, femeia cu privire la care fusese dispusă expertiza, avea discernământul faptelor sale la comiterea infracţiunii, la data de 10 mai a.c., persoana în cauză a fost depistată în Craiova, fiind apoi condusă la sediul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega, pentru continuarea cercetărilor. Faţă de femeia bănuită de comiterea faptei a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj. În cursul zilei de azi persoana în cauză urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propunere de arestare preventivă.