Doi afgani au fost arestaţi ieri în oraşul italian Bari, unul dintre ei fiind suspectat că intenţiona să pregătească atentate în Europa, iar celălalt, pentru trafic de imigranţi. Ancheta a fost lansată în decembrie, când mai mulţi carabinieri au reţinut patru afgani care făceau înregistrări video într-un centru comercial din Bari şi le-au confiscat acestora din urmă telefoanele mobile. În memoria acestor telefoane au fost găsite înregistrări video ce surprindeau imagini dintr-un centru comercial, din aeroportul şi portul din Bari, precum şi fotografii cu locuri din Roma, Paris şi Londra. “Este vorba despre fotografii care aparent nu au importanţă, însă luate în ansamblu, ele reprezintă localizarea unor zone sensibile”, a explicat procurorul Roberto Rossi. În memoria telefoanelor au mai fost găsite imagini cu vehicule militare şi arme, precum şi înregistrări video de propagandă ale talibanilor. Anchetatorii au mai găsit un fişier despre o operaţiune de trafic de imigranţi în Italia, în Ungaria şi în Franţa (în tabăra de la Calais). Unul dintre telefoane, un iPhone, nu a putut fi deblocat, a deplâns Roberto Rossi, susţinând că respectul petru viaţa privată nu poate rămâne neîncălcat atunci când securitatea este în joc. Cei doi afgani arestaţi obţinuseră azil din raţiuni umanitare în Italia. Unul dintre cei se afla încă într-un centru de primire pentru solicitanţi de azil. Anterior, presa italiană informa că ambele persoane arestate în oraşul italian Bari sunt suspecate că aparţin unei celule teroriste a organizaţiei Stat Islamic şi că pregăteau, potrivit poliţiei, atentate în Italia, Franţa, Belgia şi Marea Britanie.
Acasă Actualitate Actualitate externă Doi afgani arestaţi în Italia. Unul este suspectat că urma să pregătească...