Paradă militară de amploare în Piaţa Roşie din Moscova, la 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial

0
438

La sărbătorirea celor 70 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, Rusia a organizat, sâmbătă, cea mai mare paradă militară din istoria sa. 16.000 de soldaţi, 200 de tancuri şi blindate au defilat prin faţa tribunei. Piaţa a fost survolată de 150 de avioane şi elicoptere ale aviaţiei militare. 30 de lideri din întreaga lume au dat curs invitaţiei lui Vladimir Putin şi au venit la paradă. Printre aceştia preşedintele chinez, Xi Jinping, cel indian, Pranab Mukherjee, şeful statului egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, şi liderul Cubei, Raul Castro. Pe fondul crizei din Ucraina, liderii europeni şi americani – aliaţii Rusiei în al Doilea Război Mondial – nu au participat la paradă, doar preşedintele Cehiei şi cel al Serbiei fiind prezenţi. La începutul paradei, Putin a lansat o ameninţare voalată:  „Atunci, în anii ’30, Europa intelectuală nu a văzut ameninţarea mortală a ideologiei naziste de la bun început. Şi acum, 70 de ani mai târziu, istoria ne îndeamnă iarăşi să fim prevăzători şi vigilenţi”. Cu toate acestea, preşedintele Rusiei a mulţumit Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite pentru contribuţia la victoria împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial. „Mulţumesc Marii Britanii, Franţei şi Statelor Unite pentru contribuţia la victorie. Mulţumesc numeroaselor ţări antifasciste care au luat parte la luptele împotriva naziştilor”, a spus liderul de la Kremlin. Sute de mii de locuitori ai Moscovei s-au înghesuit pe marile bulevarde pentru a vedea batalioanele de elită ale forţelor armate ale Rusiei defilând în rânduri perfecte. Printre tancurile care au trecut prin faţa tribunei s-au aflat şi câteva vehicule T 14, cele mai noi blindate din dotarea armatei ruse.  Printre invitati, s-au numărat şi veteranii „Marelui Război pentru Apărarea Partiei”, aşa cum este prezentată participarea Rusiei în ultima conflagraţie mondială.