OKay pentru moldoveni

0
436

Universitatea Craiova – CSMS Iaşi 0-1

A marcat: Creţu 78.

Stadion: „Extensiv”, spectatori: 1.000.

Universitatea Craiova: Bălgrădean 7 – Achim 6, Acka 6, Frăsinescu 5, Vătăjelu 7 – Băluţă 7 (89 Herghelegiu), Kay 4 (83 Cârstea), Mateiu 5, Târnăcop 5 –  Nuno Rocha 5, Bawab 5 (65 Ivan) 5. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.

CSMS Iaşi: Grahovac 7 – I. Voicu 7, Ciucă 6, Plămadă 6, Bădic 6 – Creţu 7, Mitic 6 – Ciucur 6 (90 Moisi), Bole 5 (46 Boşoi), Onduku 6 (88 Braga) – Golubovic 5. Antrenor: Nicolo Napoli.

Universitatea Craiova a pierdut în faţa revelaţiei returului, CSMS Iaşi, pe o gafă în defensivă şi are 3 eşecuri consecutive

Două echipe fără griji, Craiova şi Iaşiul, n-au lăsat nici în această postură precauţia deoparte şi s-au anihilat până la pauză. Pentru prima dată cu stema cu leul pe piept, trupa lui Cârţu şi Săndoi n-a izbutit să concretizeze seria lungă de cornere, iar Iaşiul a avut doar o şansă de contraatac, încheiată cu un şut pe lângă poartă. Tudor a arbitrat prima dată Craiova de la scandalul din optimea Cupei cu Steaua şi a fost preocuparea principală a tribunei, dacă tot pe teren nu s-au petrecut prea multe. În schimb, la revenirea în Bănie, Nicolo Napoli a fost aclamat de spectatori, la fel ca şi Florin Prunea, cel care în 1991 câştiga eventul alături de Cârţu, Săndoi şi Adrian Popescu.

În partea secundă meciul s-a înviorat, iar cea mai mare ocazie a a fost a oaspeţilor, Onduku punând mingea la vinclu din lovitură liberă, dar Bălgrădean a evitat golul cu ajutorul barei. Craiova a răspuns tot prin faze fixe, cu două lovituri de cap ale lui Frăsinescu şi Kay, dar partida părea sortită unei remize albe. Nimeni nu anticipa însă gafa lui Kay, care l-a servit pe Creţu şi Bălgrădean nu a avut nicio şansă cu mijlocaşul moldovenilor. În sfertul de oră rămas, craiovenii au avut destule şanse de a egala, în special pe şuturile lui Vătăjelu, dar le-a lipsit precizia şi puţin noroc. După 19 meciuri la rând fără înfrângere, Craiova ajunge la 6 partide la rând fără victorie, în care a acumulat doar 2 puncte. Tot atâtea cât a agonisit şi cu Jerry Gane în primele 6 meciuri ale campionatului.

Săndoi: „Înfrângere nemeritată, ne-a lipsit şansa”

Emil Săndoi a pus eşecul pe seama ratărilor, a ghinionului şi a oboselii jucătorilor: „Bălgrădean și Achim au fost singurii din echipă care nu au avut oportunități de a marca. În rest, toți ceilalți jucători au avut șanse de gol. În opinia mea este o înfrângere nemeritată. Ne-a lipsit inspirația la finalizare. Asta nu mă împiedică să-i felicit pe câștigători, care au fost pragmatici și au profitat de una dintre puținele ocazii avute. Dar consider că am fi meritat să câștigăm acest meci. Din păcate, ne-a lipsit șansa. Și iată că după 19 meciuri fără înfrângere, acum avem șase partide de când nu mai câștigăm. Astăzi nu pot spune că am avut o evoluție slabă, dar jucătorii acuză o stare de oboseală. Vom face o analiză și vom vedea ce e de făcut“ a declarat antrenorul Universităţii la final.

De partea cealaltă, Nicolo Napoli a spus: “A fost un meci echilibrat şi e o victorie muncită, de care aveam nevoie. Sunt fericit pentru băieți că ne-am salvat cu trei etape înainte de final. Vrem să urcăm cât mai sus în clasament. Suntem cu banii la zi, nu avem astfel de probleme. Nu știu dacă voi rămâne la Iași, acum mă concentrez pe finalul de campionat. Voi vorbi cu președintele, cu primarul, apoi voi vedea”.

Cârţu spune că nu i s-au adus jucătorii pe care i-a cerut

Sorin Cârţu consideră că eşecul a fost total nemeritat şi chiar că a fost o intervenţie divină pentru ca moldovenii să câştige punctele necesare salvării de la retrogradare. „Sunt supărat, pentru că a fost un meci pe care nu meritam să-l pierdem. Echipa nu a avut o prestaţie slabă, golul a venit dintr-o nimereală, mai greu să ai o asemenea şansă în fotbal cum a avut Iaşiul. Am ajuns de multe ori la finalizare, dar a fost vorba de inspiraţie. Nu ne mai propunem nimic pe acest final de campionat, fiindcă degeaba ne-am propus să câştigăm şi am suferit aceste ruşini pe care nu le meritam, parcă e incredibil ce ni se întâmplă. Dumnezeu a ajutat Iaşiul să-şi ia punctele şi să se salveze de la retrogradare” a declarat directorul tehnic al Universităţii.

Cârţu refuză să avanseze obiective îndrăzneţe pentru sezonul viitor, considerând că în stadiul actual echipa nu este pregătită pentru asemenea ţeluri: „Ce să mai vorbim de titlu pentru la anul când nouă ne-au pus probleme tot felul de echipe în ultimele meciuri? Vorbeam de cupe europene anul acesta, dar acum ne punem întrebarea dacă meritam să jucăm în Europa. Îţi trebuie altceva pentru astfel de obiective, de cupe europene”.

Antrenorul a dezvăluit că în discuţiile cu patronul şi conducerea clubului privind transferurile nu i s-au îndeplinit anumite solicitări în pauza de iarnă şi din această cauză echipa are probleme când trebuie să desfacă defensivele aglomerate: „Nu stadionul este de vină, ci strategia pe care am făcut-o în iarnă şi îmi reproşez că nu am fost mai vehement şi mai ferm în cerinţele mele. Am evitat să spunem că suntem o echipă care are probleme când spaţiile sunt aglomerate de adversar. Echipa a fost structurată astfel. Am cerut cel puţin un atacant agresiv, care să ţină de minge undeva la 20 de metri de poarta adversă şi să pună în valoare calităţile lui Nuno Rocha şi Bawab sau a altor jucător tehnici. Am cerut de asemenea un jucător care să-l înlocuiască pe Bancu până acesta îşi revine. Singurul compartiment la care nu am vrut să umblăm a fost cel al fundaşilor centrali, pentru că eram mulţumiţi de Frăsinescu şi Acka, iar Izvoranu şi Kay îşi reveniseră. Am cedat prea uşor la discuţii şi nu am profitat de ascendentul celor 27 de puncte pe care le făcusem. În plus, am zis să-l creştem pe Ivan sau pe alţii, dar ne trebuia concurenţă în zona atacului”.