Peste 70 de burse de studiu şi burse speciale pentru elevii de la Seminarul Teologic din Craiova

0
367

Peste 70 de elevi din cei 120 de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova beneficiază de burse, prin sprijinul acordat de Arhiepiscopia Craiovei. Ele sunt acordate în principal elevilor cu rezultate deosebite la învãţãturã, dar şi celor care au o situaţie materialã mai grea.

Ajutorul financiar acordat acoperă astfel integral cheltuielile de masă şi cazare, iar de acest sprijin beneficiază şi elevii admişi în clasa a IX, în baza mediei obţinute la admitere. “Seminarul Teologic Ortodox din Craiova dispune de spaţii moderne de învăţământ: dormitoare cu două locuri şi băi proprii, sală de conferinţă, săli de clase, laboratoare de practică  liturgică, informatică, muzică; spaţii de meditaţie, bibliotecă cu un număr de peste 15000 volume, sală de mese, spălătorie, toate aceste spaţii fiind modernizate în totalitate, la standarde europene, încă din anul 2008. Sprijinul financiar acordat elevilor, condiţiile de pregătire şi programul educaţional coerent şi profesionist derulat în această unitate de învăţământ teologic gimnazial, este reflectat în procentajul de 98 % promovabilitate la examenul de bacalaureat, precum şi prin faptul că absorbţia pe piaţa muncii a absolvenţilor este de 100 %”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, din cadrul Seminarului Teologic din Craiova. De reţinut sunt şi rezultatele deosebite obţinute de către elevi în anul şcolar 2011-2012, sub îndrumarea cadrelor didactice, prin cele 7 premii naţionale obţinute la olimpiadele de specialitate, precum şi prin cele 20 de premii la diferite concursuri şi competiţii naţionale, interjudeţene şi judeţene, precum şi a numeroaselor activităţi şi acţiuni cu caracter sportiv, ecologic şi umanitar „Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova pune un accent deosebit pe nivelul de pregătire al elevilor dar şi pe moralitate şi disciplină. Este o politică educaţională în care se regăsesc nu numai opţiunile elevilor, dar şi cele ale părinţilor care doresc un loc sigur, cu principii morale şi disciplinare sănătoase, cu un program şcolar eficient şi cu personal competent în supravegherea şi coordonarea pregătirii şi formării copiilor lor”, a subliniat părintele profesor Cristin Sperlea.