Concertul nr. 1 în Re minor pentru pian şi orchestră, op. 15, şi Simfonia a III-a în Fa major, op. 90, de Johannes Brahms, vă sunt oferite spre audiţie astă-seară, cu prilejul concertului prezentat de Filarmonica „Oltenia”, cu începere de la ora 19.00. Îşi dă concursul Orchestra Simfonică a instituţiei, sub bagheta dirijorală a maestrului Emil Siegbert Maxim, iar solist este pianistul Constantin Ionescu-Vovu. Găsiţi bilete la Agenţia Filarmonicii, la preţul întreg de 15 lei şi redus de 8 lei (pentru elevi, studenţi pensionari). Concertul este inclus în abonament.
Pianistul Constantin Ionescu-Vovu este o personalitate reprezentativă a vieţii noastre muzicale. Profesor de vocaţie (şef de catedră timp de zece ani la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, precum şi profesor invitat în Coreea de Sud, Japonia, SUA, Olanda, Germania), editor, autor de cronici muzicale, Constantin Ionescu-Vovu a evoluat pe marile scene ale lumii ca interpret al unei largi palete stilistice – de la J. S. Bach la cele mai noi creaţii contemporane. Deţine titlul de Doctor în Muzică, cu o teză asupra Teoriei Interpretării: „Procese de gândire specifice actului interpretării muzicale”.
După studii strălucite la Conservatorul din Bucureşti (sub îndrumarea unor distinşi muzicieni (pian – cu Sylvia Şerbescu; compoziţia – cu Mihail Jora şi Paul Constantinescu, dirijat de orchestră – cu Constantin Silvestri), îşi continuă perfecţionarea la cursurile internaţionale din Germania şi Ungaria, cu Guido Agosti, Péter Solymos, György Sandor, Pal Kadosa şi fraţii Alfons şi Aloys Kontarsky. Desfăşoară apoi o intensă activitate concertistică în Europa, SUA, Coreea de Sud şi Japonia, ca solist cu orchestre simfonice, în recitaluri şi concerte de muzică de cameră. A realizat, de asemenea, numeroase înregistrări pentru radio şi renumite case de discuri din România, Austria, Germania, Olanda. Ca urmare a activităţii şi notorietăţii dobândite, numele său apare în 12 dicţionare biografice cu înalte standarde de selecţie.
Concertul nr. 1 în Re minor pentru pian şi orchestră, op. 15 a fost compus între anii 1854-1857. Deosebit de interesant este istoricul închegării lui ca piesă de sine stătătoare: Brahms a dorit în 1854 să scrie o simfonie (schiţând ideile principale), apoi, după moartea lui Schumann, şi-a modificat proiectul în sensul realizării unei grandioase sonate pentru două piane, iar în final s-a ajuns la o întrepătrundere a genurilor simfonic şi concertant. Această ultimă variantă conceptuală a suscitat numeroase comentarii, publicul şi critica muzicală neapreciind concertul în momentul primei audiţii: Hanovra, 22 ianuarie 1859, cu Brahms la pian şi Joachim dirijor. Au surprins neplăcut (la acea vreme) câteva elemente inedite: lipsa virtuozităţii gratuite, dominaţia principiului simfonic, unele derogări de la contururile arhitectonice obişnuite, regândirea rolului melodismului (subordonat total reliefării ideii poetice).
În vara anului 1883, Brahms şi-a petrecut vacanţa la Wiesbaden, una dintre staţiunile renumite ale Germaniei. Decorul superb şi atmosfera propice au favorizat înfiriparea unei noi simfonii. Era vorba de Simfonia a III-a în Fa major, op. 90, o lucrare profundă, care exprimă poate cel mai bine sentimentele şi atitudinea autorului. Prezentată în primă audiţie la Viena, la 2 decembrie 1883 (dirijor fiind Hans Richter), simfonia s-a impus încă de la debutul său scenic în conştiinţa publicului, fiind apreciate naturaleţea comunicării artistice, precum şi fericita îmbinare dintre „naraţiunea” dramatică şi tipicele învolburări romantice. Una dintre cele mai impresionante pagini muzicale brahmsiene, partea a treia (Poco allegretto) cucereşte prin spiritul confesiv imprimat, prin tristeţea demnă a temei principale (fiind aleasă şi ca leitmotiv al celebrului film din 1961 „Goodbye Again” / „Vă place Brahms?”, abordând o structură de lied în locul tradiţionalului scherzo.
