Competiţii pentru fizicieni

0
362

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Departamentul de Fizică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Exacte a Universităţii din Craiova, Asociaţia Fizicienilor Craioveni şi Societatea Română de Fizică va organiza mâine, 12 mai, la Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu”, două concursuri naţionale de fizică. Astfel, începând cu ora 10.00 se va derula cea de a XII-a ediţie a  Concursului “Liviu Tătar”, la care participă elevii olimpici din zona Olteniei şi un echipaj din Republica Moldova. La această competiţie sunt înscrişi 142 de candidaţi. În paralel se va derula şi cea de a X-a ediţie a Concursului „Radu Vişan”, destinat elevilor din clasele a IX-a şi a XI-a de la filiera tehnologică. Probele se vor desfăşura pe echipaje, fiecare format din trei elevi – câte unul pentru fiecare an de studiu.  Timpul de lucru va fi de trei ore,  prima jumătate fiind destinată efectuării lucrărilor practice, iar cea de-a doua pentru întocmirea unui referat şi tehnoredactarea lui pe calculator, cu programul „Microsoft Word”. Concursurile vor fi urmate dezbateri pentru cadre didactice de specialitate pe teme precum „Dezvoltare sustenabilă prin cercetare şi educaţie în fizica modernă” şi „Clasic şi modern în predarea fizicii”.