Când calificativul îl dă partidul

2
372

Cel de-al doilea mandat de prefect al Doljului încredinţat lui Nicolae Giugea a fost unul scurt. Doar de un an şi vreo două luni, dar relativ mai bun decât primul. Mai bun fiindcă a avut un predecesor de care s-au dezis inclusiv cei care l-au desemnat, recunoscându-şi eroarea, dar şi pentru faptul că, rodat în demnităţi publice (director general ADS, secretar de stat la MADR), a etalat o oarecare subtilitate administrativă şi un rezonabil calm instituţional, care îi lipsiseră cu desăvârşire iniţial. Neconfruntându-se cu evenimente deosebite, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, n-a rupt gura târgului, cum se spune. De pildă, ar fi putut lămuri unele lucruri, cum promisese iniţial, la instalare, în privinţa vinovăţiilor (pluralul e obligatoriu), de care era înştiinţat, Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dar nu s-a ţinut de cuvânt, sfârşind prin a-şi da mâna cu Eugen Marinescu, directorul Direcţiei de verificarea legalităţii actelor din Prefectura Dolj, pe care îl suspendase iniţial din funcţie. Nu l-a trimis nici măcar la reevaluarea atât de necesară. Cum trebuia promovat cadastrul general al comunei Mischii, realizat prin fonduri europene, şi de cine trebuia, s-a pus finalmente batista pe ţambal, preferându-se compromisul detestabil. Intervievat zilele trecute de unul dintre realizatorii de emisiuni de la Realitatea TV, imediat după anunţarea hotărârii Guvernului de schimbare a tuturor prefecţilor şi subprefecţilor, Nicolae Giugea a spus că „oricum n-ar fi putut lucra cu PSD”. Reciproca nu este valabilă? Şi nu este vorba de capricii, ci de respectarea legii. Dincolo de subiective evaluări, de orice natură, contează totuşi calificativul celor care l-au recomandat pentru respectiva calitate. Ori, dacă Radu Berceanu, Marian Jean Marinescu, Ştefan Stoica şi ceilalţi din fruntea PDL Dolj se declară mulţumiţi, atunci năzuim că rămâne în cărţi, cum se spune, şi pentru viitor. Unul decis de deznodământul alegerilor parlamentare. Paradoxal, dacă n-a avut o comunicare execrabilă cu presa locală, n-a avut nici una fertilă, consilierul desemnat dovedindu-se lipsit şi de vocaţie, dar şi de hărnicie. Într-o altă ordine de idei, la nivel instituţional de această dată, o coabitare mai decomplexată cu Consiliul Judeţean Dolj, dominat de social-democraţi, ar fi atenuat, fie şi simbolic, tensiuni organice, deloc promiţătoare şi deloc productive pentru un judeţ cu atâtea şi atâtea probleme. E, desigur, un punct de vedere la un bilanţ irelevant, de care oricum alegătorii nu vor ţine seama. Ca un detaliu interesant, îi succede în funcţie o contracandidată în Colegiul uninominal 10 pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 2008, care s-a plasat în urma sa la mare distanţă (25,6% la 5,98%). Dar pentru astfel de demnităţi, cum este cea de reprezentant al Guvernului în teritoriu, asemenea întâmplări nu contează.

2 COMENTARII

  1. Cuvantul Libertatii = PSD. Alo! la articolul “PSD” al domnului Marin Turcitu in legatura cu sustinerea domnului Nicolae Stancioi de catre domnul Ion Prioteasa NU SE POT FACE COMENTARII. CULMEA PRESEI, UN JURNALIST SCRIE UN ARTICOL SI POSIBIL CA TOT EL SA COMENTEZE ? Degeaba unii lingai il lauda pe NICOLAE STANCIOI, DAR NUMAI IN MOMENTUL CAND AU ANUMITE INTERESE.Alo! Cuvantul Libertatii nu intelegeti ca vremea lui Nicolae Stancioi a trecut ?

  2. Daaaa…si noi gata punem botul….imediat cand o fi alegerile o sa bifam betivul ..are milioane de proiecte :apa,canalizare,asfaltari ,curatenie,atragerea investitorilor,etc ….dar toate astea au avut un cost…8 ani de mandat…ei afla domn primar ca noi o parte din cetateni filiasului o sa te recompensam cu o merituoasa pauza fiind recunoscatori pentru munca depusa la acele megaproiecte,ne-am saturat de circulat pe proiectele matale sau pe placutele rosii care le-ai infipt sa deruteze prostimea,apa nu circula pe conductele din proiectul tau in schimb ai o contributie majora la mizeria orasului….acum vin barosani de la bucuresti(oameni inteligenti) si ne zic ca sa continuam cu lepra care a facut atatea pentru noi….ca filiasul era o paragina fara el ,avea mizerie,caini vagabonzi ,strazi facute praf,etc….zilele filiasului au parut mai degraba un bâlci pe o ulita daca faci o comparatie intre zilele filiasului si zilele bradestiului o sa intelegeti cam ce inseamna organizare..in incheiere va zic un citat al unui mare alcoolic: “-i-am mintit o dataaaa,….,i-am mintit de doua oriiii,…,ii mint si a treia oaraaaaa!!!!….ole

Comments are closed.