Bute-Froch se dispută la data stabilită

0
369

Campionul român s-a refăcut miraculos şi va fi în ring pe 26 mai

Lucian Bute

După controlul medical pe care l-a susţinut miercuri, medicii i-au dat veşti bune campionului mondial IBF care îşi va pune în joc centura pentru a zecea oară în faţa britanicului Carl Froch, meci programat pe 26 mai, la Nottingham. „Peste două săptămîni voi fi în formă maximă”, a declarat pugilistul român în cadrul unui interviu acordat postului TV Money Channel.

Bute a suferit săptămîna trecută o infecţie la unul dintre degetele de la un picior şi a fost nevoit să facă un tratament cu antibiotice. „Nu am avut voie să mă antrenez patru zile. Această pauză va conta în economia pregătirii. Nimeni nu şi-a dorit să intervină o problemă medicală cu 20 de zile înainte de meci, dar, cine ştie, poate că tot răul spre bine!, a adăugat Bute, explicând că poate cele 4 zile de stat acasă i-au oferit aceea recuperare de care avea nevoie. „Am avut două săptămâni de antrenamente dure, intense şi acum mă simt odihnit, relaxat. Important e că nu am cedat psihic”, a spus românul.

Ieri, Bute a părăsit Montrealul îndreptându-se spre Londra, unde va sta câteva zile, înainte de plecarea către Nottingham. „Am plecat mai repede pentru a mă acomoda cu fusul, cu atmosfera, cu ambianţa de acolo”, a mărturisit Bute, care crede că poate anihila avantajul lui Froch, care va lupta acasă. „Dacă vor fi reprize echilibrate, avantajul va fi de partea gazdei. Dacă însă voi câştiga reprizele clar nu o să mai las arbitrilor loc interpretărilor”.

Meciul Carl Froch – Lucian Bute va avea loc pe 26 mai şi va fi transmis de Money Channel.