„Oferta de nota 10”

0
414

Cu ocazia aniversării unui deceniu de la înfiinţare, BRD Sogelease a lansat „Oferta de nota 10” – o ofertă aniversară care marchează cei 10 ani de activitate ai companiei în România. Oferta este valabilă până pe 15 iulie şi se adresează în special persoanelor juridice. Ea presupune condiţii avantajoase: dobândă începand de la 6% (variabilă, în funcţie de evoluţia indicelui EURIBOR la 3 luni), avans începand de la 10% şi o perioadă de finanţare de până la 60 de luni.

Un plus al ofertei îl constituie parteneriatul BRD Sogelease cu Allianz-Ţiriac Asigurări, prin care clienţii vor beneficia de protecţia împotriva riscurilor de avarii şi furt acordată de cel mai mare asigurător casco din România. În baza acestui parteneriat, prin care Allianz-Ţiriac este asigurătorul auto exclusiv al autovehiculelor noi finanţate în cadrul programului BRD Sogelease, clienţii vor beneficia, în plus, de o ofertă promoţională casco, valabilă pe întreaga perioadă de finanţare: costuri cu asigurarea dintre cele mai competitive, franşiză zero şi prima de asigurare constantă în fiecare an de asigurare. „Încercăm în continuare să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri prin lansarea de oferte competitive şi prin încheierea de parteneriate în vederea obţinerii unor costuri preferenţiale pentru clienţi. «Oferta de nota 10» este darul nostru pentru clienţi, în acest moment aniversar; le mulţumim că ne-au fost alături timp de 10 ani, că am dezvoltat o relaţie de business solidă şi împreună am reuşit să facem faţă cu brio provocărilor acestei perioade”, a declarat Dana Davidescu, Directorul comercial al BRD Sogelease.