Rusia şi SUA – schimb de prizonieri în Emiratele Arabe Unite

0
35

John Ratcliffe, directorul CIA, a declarat pentru Wall Street Journal că ofiţerii CIA „au muncit neobosit”, pentru a aduce acasă un alt american reţinut pe nedrept în Rusia. El a mulţumit guvernului Emiratelor Arabe Unite pentru că a mediat schimbul, care a avut loc la Abu Dhabi. Potrivit surselor disponibile, presa rusă menţionează că Arthur Petrov (54 ani), un cetăţean ruso-german, arestat în Cipru, la Larnaka, la sosirea de la Berlin pe 26 august 2023, se va întoarce în Rusia, iar balerina Ksenia Karelina va reveni în SUA. În aprilie a.c. preşedintele rus semnase un decret de graţiere. Petrov a fost acuzat de exportul ilegal de microelectrice produse în SUA, în Rusia. Potrivit Departamentului de justiţie al SUA el a fost implicat în tranzacţii şi transporturi, cu încălcarea legislaţiei americane. A fost extrădat pe 9 august 2024 în SUA. Potrivit Serviciului federal de securitate al Rusiei, Ksenia Karelina, un rezident din Los Angeles, reţinută în Ekaterinburg pe 20 februarie 2024, iniţiase o strângere de fonduri pentru o organizaţie ucrainiană, bani cheltuiţi pentru medicamente, uniforme, arme şi muniţii. Pe 15 august 2024 un tribunal din Ekaterinburg o condamnase la 12 ani de închisoare, într-o colonie penală, sub învinuirea de înaltă trădare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *