Prohibiţie generală la pescuit până la 8 iunie a.c.

0
558

De vineri, în habitatele naturale, activitatea de pescuit este interzisă cu desăvârşire, se arată în ordinul emis de ministerul Mediului şi cel al Agriculturii. Pescuitul este interzis şi în apele care constituie frontieră din data de 24 aprilie a.c.. Pescarii amatori şi profesionişti îşi vor putea relua activitatea după data menţionată. Prohibiţia generală a pescuitului se desfăşoară în funcţie de specie, dar şi de perioada de reproducere şi are drept scop protejarea resursei de peşte. La şalău şi biban, pescuitul a fost interzis de luna trecută, iar la scrumbie, din cauza migraţiei, prohibiţia a început în acestă săptămână.