Premier League: Liverpool, victorie dificilă dar extrem de preţioasă

0
444

În lupta pentru a prinde un loc în viitarea ediţie a Ligii Campionilor, Liverpool a învins (2-1) pe Aston Villa, care o umilise în partida tur (7-2) la 4 octombrie, prin tripla lui Ollie Watkins şi dubla lui Jack Grealish. Ambele echipe au păstrat două minute de reculegere în omegiul prinţului consort al Regatului Unit, Philip Mountbatten, decedat vineri la vârsta de 99 de ani. Împotriva cursului jocului, profitând de pasivitatea defensivei „roşiilor”, Ollie Watkins (min. 43) a deschis scorul şi imediat un gol al lui Roberto Firmino (min. 45+3) a fost anulat de VAR pentru câţiva centimetri de offside la Diogo Jota. Va egala însă Mohamed Salah (min. 57) care a reluat cu capul un balon respins cu dificultate de portarul Martinez la şutul lui Robertson. Alexander Arnold (min 90+1) va înscrie golul victoriei echipei sale, după valuri de atacuri conduse de internaţionalul portughez Diogo Jota. Liverpool se pregăteşte acum, rămânând în viaţă, pentru partida retur cu Real Madrid contând pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor (1-3 în partida tur). Alte rezultate: Fullham – Wolverhampton 0-1, Manchester City – Leeds 1-2, Crystal Palace – Chelsea 1-4. Astăzi se dispută partidele West Ham – Leicester şi Tottenham – Manchester Unided, care reţin în mod deosebit atenţia.