„Via Dolorosa. Drumul Crucii spre Înviere”

0
2176

În perioada 12-19 aprilie 2020, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă propune  o incursiune spirituală pentru înțelegerea conceptului „Via Dolorosa. Drumul Crucii spre Înviere”. Acțiunea înglobează opt evocări cu privire la semnificația intervalului cuprins între Duminica Floriilor și Duminica Învierii. Fiecare dintre cele opt prezentări va fi promovată pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, în intervalul 12-19 aprilie, de la ora 9:00.

Cele opt prezentări abordează sensul istoric și accepțiunea contemporană a Floriilor, a primelor trei zile din Săptămâna Mare – „Zilele Mirelui”, respectiv a ultimelor trei zile ale aceleiași săptămâni, care înglobează Cina Domnului, Patimile, Răstignirea și Moartea lui Iisus Hristos. Ultima prezentare este consacrată Învierii lui Iisus Hristos.

Proiectul de față are rolul de a sublinia relevanța timpului sacru în care vom păși duminică, 12 aprilie. Ne propunem marcarea semnificațiilor pe care le integrează intervalul care debutează cu Floriile și se încheie cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Colegul nostru, Mihai Ciurea, este cel care ne conectează cu relevanța fiecăreia dintre experiențele și momentele pe care creștinii de pretutindeni le evocă în aceste zile. Ne dorim ca toți cei care sunt în contact cu activitățile desfășurate în mediul online să se bucure în perioada următoare de o serie de opt prezentări accesibile și prietenoase, dedicate celei mai mari sărbători a creștinătății”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Cunoscută încă din tradiția veche a Bisericii drept „Săptămâna Mare”, perioada cuprinsă între Duminica Floriilor și Învierea Domnului (Sfintele Paști) reprezintă un timp special, favorabil introspecției și meditației, marcat în genere de reiterarea evenimentelor hristice finale, în special Sfintele Pătimiri și Răstignirea. 

Proiectul se desfășoară în cadrul programului „Rămânem Împreună. Citim Împreună. Stăm Acasă!