„Universitatea Craiova. 70 de ani în arena fotbalului românesc și european (1948-2018)”, o monografie inedită a clubului din Bănie

0
547
Universitatea din Craiova, cel mai iubit club de fotbal din țară, a împlinit șapte decenii de existență. Cele mai frumoase momente, așa cum au fost trăite de jucători și antrenori, cum arătau zilele acelea, încununate de glorie, ce simțeau spectatorii când plecau acasă, și ei victorioși, după meciurile de pe „Central” – sunt crâmpeie care încearcă să recompună o istorie fabuloasă, scrisă de jucători intrați în legendă, adevărate stele ale gazonului. Monografia „Universitatea Craiova. 70 de ani în arena fotbalului românesc și european (1948-2018)”, realizată sub coordonarea reputatului sociolog craiovean, prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, a fost lansată, ieri, așa cum era și firesc, în Aula Universității din Craiova, fiind o echipă studențească, într-o atmosferă alb-albastră.
Date, documente, fotografii sentimentale, mărturisiri în exclusivitate – prezentate dintr-o perspectivă sociologică inedită – toate vorbesc despre destinul celor șapte ani de existență pe care îi numără clubul din Bănie. Volumul bilingv (în limbile română și engleză), apărut la Editura Sitech din Craiova, este rodul muncii de documentare a unui colectiv redacțional, coordonat de profesorul universitar Dumitru Otovescu, cel care i-a imprimat scriiturii și perspectiva sociologică. „Nu am vrut să fac istorie, pentru că nu sunt istoric, nu am vrut să fac literatură, pentru că nu sunt literat, ci am vrut să reflectez asupra parcusului acestei echipe din toate punctele de vedere și să fac știință. Am plecat de la echipă, de la antrenori, spectatori, administrația locală, toți factorii care contribuie la realizarea acestei echipe studențești”, a mărturisit coordonatorul volumului, prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, care a ținut să sublinieze și contextul deosebit în care apare această carte, când clubul se află la borna existențială cu numărul 70.
Constantin Bâtlan: ”Noi jucam în niște condiții modeste”
Așa cum era și firesc, lansarea monografiei a fost, în sine, un eveniment aparte, cu o coregrafie specială. Sala a îmbrăcat, la propriu, culorile alb-albastre, atât de iubite în Bănie. De la juniori și până la importanți oameni de fotbal, toți au purtat, cu mândrie, fularele Universității Craiova. Pe ecranul de la pupitrul oficial, s-au derulat imagini de arhivă, cu jucători și atacurile lor de pe teren, care le-au trezit multora dintre participanți amintirile acelor ani de glorie.
Constantin Bâtlan, fost jucător al Universității Craiova, în generația 1960-1970, nu și-a dorit să vorbească la acest eveniment, dar, fiind rugat de către organizatori, și-a amintit cât de modeste erau condițiile în care se juca pe atunci – erau anii 1962 – dar și ce mari jucători a avut alături la echipă: Marin Marcel, Ivan, Strâmbeanu, Oblemenco, Silviu Stănescu. ”În 68-69, au fost aduși la Craiova și jucătorii Țarălungă, Marcu, care au dinamizat echipa, în sensul bun al cuvântului. În 1972, au fost aduși Alexandru Boc și Dragu Bădin, care au dau o siguranță deosebită apărării echipei noastre. Condițiile existente în 1962 erau sub nivelul rezultatelor echipei, iar acum când conducerea clubului a asigurat condiții deosebite echipei, cred că rezultatele obținute nu se ridică la valoarea condițiilor create. Eu urez succes echipei Universitatea, în lupta deosebită pe care o duce cu celelalte echipe, care totuși nu mai au o valoare deosebită cum era pe vremea când Steaua și Dinamo controlau campioanatele de fotbal”, a transmis Constantin Bâtlan.

Teodor Țarălungă: „Mulțumesc clubului Universitatea Craiova”
Extrem de emoționat, Teodor Țarălungă, fosta extremă dreaptă a „Campioanei unei Mari Iubiri”, din 1974, a mulțumit clubului în tricoul căruia a jucat. Mulțumesc Universități Craiova datorită căreia, în ziua de azi, suntem oameni realizați. Aș vrea să mulțumesc clubului, profesorilor care au făcut parte din conducere, pentru tot ceea ce au făcut. La mulți ani pentru împlinirea celor 70 de ani, multă sănătate și multe mari succese!”, le-a urat jucătorilor Teodor Țarălungă.
Sorin Cârțu: „Această carte ne face nemuritori”
Sorin Cârțu, actualul președinte al Universității Craiova, o glorie care nu mai are motive de prezentare, fiind unul dintre componenții de bază ai „Craiova Maxima”, și-a amintit și el de colegii și prietenii pe care i-a avut la echipă. „Am petrecut alături de niște colegi excepționali, niște fotbaliști care erau ieșit din tipare și care, la vremea respectivă și poate chiar și azi, se găsesc mai greu. am avut niște prieteni deosebiți în ei. nu întâmplător, în perioada respectivă, am avut și foarte multe performanțe. (…) Vreau să aduc un omagiu și regrete nespuse pentru cei care azi ar fi trebuit să fie aici, în mijlocul nostru și care, din păcate, nu mai sunt. Mă gândesc la Ion Oblemenco, Petre Deselnicu, Crișan, Ștefănescu, Tilihoi, Balaci. Această monografie ne face nemuritori!”.
Cu gândul la „cei 11” jucători, care au plecat la ceruri, toți componenții echipei Universitatea Craiova, juniorii, antrenorii, oamenii de fotbal, microbiștii care au mai încăput în sală, s-au ridicat în picioare și au intonat, din toate puterile, Imnul echipei, făcând să vibreze sala, așa cum se întâmplă, numai pe stadion.
LAURA MOȚÎRLICHE
CRISTI PĂTRU
Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova: „Este un moment important pentru comunitate. Anul trecut, Universitatea din Craiova a sărbătorit 70 de ani de existență, iată că astăzi o altă emblemă a orașului nostru, echipa Universitatea Craiova, sărbătorește 70 de ani de existență”.
Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova:
„Cartea este extrem de importantă pentru istoria acestei echipe, dă informații extrem de utile celor care iubesc fenomenul fotbal”.
Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF:
„Universitatea Craiova reprezintă o poveste ce trece dincolo de epoci și de nume: este o stare de spirit în care copiii au crescut, învățând și prețuind valorile fotbalului adevărat”.