Cătălina Florescu expune fotografie de stradă la Cercul Militar Craiova

0
608
Cătălina Florescu, membră a Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, a deschis, ieri, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, prima expoziție personală, în cadrul căreia prezintă o colecție de 55 de fotografii (format 40×60 cm) sub genericul „Strada”. Imaginile au fost surprinse în diferite locuri pe care autoarea le-a vizitat de-a lungul timpului și sunt selectate dintre mii de fotografii realizate de aceasta.
„Abordată, evident, este tema străzii, cu toate aspectele ei inedite și mereu în transformare. Strada noastră cea de toate zilele doar în aparență este la fel, pentru că oamenii, personajele sale pasagere, sunt cu totul altele, derulându-se de la un moment la altul ca într-o veritabilă producție teatrală, imprimând acel spectacol unic și inedit mereu în schimbare, dinamic sau static, vulcanic sau monoton. Și apoi strada își modifică aspectul de la o etapă a zilei la alta, de la un anotimp la altul și de la vremea și vremurile în continuă schimbare, ce își pun amprenta, ca și anii, pe aceeași stradă, pe care noi suntem obișnuiți să o vedem la fel. Doar ochiul versat al unui fotograf, de data asta Cătălina Florescu, poate să facă diferența și să surprindă oameni, locuri, trăiri și atmosfere spectaculoase”, notează col. (r.) Mircea Anghel, președinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”. Expoziția „Strada” va putea fi vizitată de public până la sfârșitul acestei luni.