Organizația anti-corupție a Consiliului Europei, ”profund îngrijorată” de modificările legilor justiției

0
370

Grupul de State Împotriva Corupției din Consiliul Europei (GRECO) își exprimă, într-un raport publicat joi, profunda îngrijorare în privința legilor privind statutul judecătorilor și procurorilor, sistemul judiciar și Consiliul Superior al Magistraturii adoptate recent de Parlamentul României și în privința proiectelor de modificare a legislației penale.
GRECO a realizat acest raport după ce la o întrunire plenară din decembrie 2017 s-a decis realizarea urgentă a unei evaluări a reformelor din justiția românească, considerându-se că ele ar putea implica încălcări grave ale standardelor anticorupție.

În raport se spune că modificările aduse justiției de Parlamentul de la București în decembrie 2017 nu conțin și unele dintre cele mai controversate propuneri, prezentate inițial în vara trecută, dar GRECO este îngrijorată de posibilul impact pe care îl vor avea, inclusiv în privința structurii instanțelor.

În ciuda importanței și domeniului larg la care se referă, impactul lor nu a fost evaluat corespunzător, iar procedura legislativă a fost discutabilă, afirmă organismul anticorupție al Consiliului Europei.

De asemenea, GRECO cere României să abandoneze ideea noii structuri a procuraturii care să investigheze magistrații.

 

Raportul remarcă și controversata procedură de demitere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și reitereză apelurile pentru impunerea de garanții suplimentare în privința numirii și demiterii procurorilor de rang înalt de către puterea executivă.

Organizație critică și propunerile de modificare a legilor penale, care – dacă vor fi adoptate – vor fi în contradicție flagrantă cu angajamentele internaționale ale României, Convenția Legilor Penale privind Corupția. Amendamentele la procedura penală de comisia specială sunt percepute de alte țări ca o amenințare la adresa eficienței colaborării judiciare reciproce.

GRECO invită România să prezinte, la următoarea reuniune plenară, pe 18-22 iunie, stadiul reformelor din justiție și să se abțină în a adopta și alte modificări la legile penale ce ar putea afecta lupta anticorupție.