În ultimele săptămâni, presa a relatat despre mai multe incidente în care şi-au pierdut viaţa copii europeni şi care au fost puse pe seama unui joc denumit “balena albastră”. În contextul în care şi în România există îngrijorări tot mai mari legate de posibilul impact al acestui fenomen, europarlamentarul Victor Negrescu a interpelat Comisia Europeană, cerând ca aceasta să se implice pentru a ajuta statele membre să gestioneze situaţia.
„Deşi nu există în acest moment suficiente indicii publice pentru a clarifica în ce măsură acest joc contribuie sau nu la aceste incidente, fiind vorba despre pierderi de vieţi, se impune implicarea autorităţilor europene, care să sprijine autorităţile naţionale din statele UE afectate.
Cum va acţiona Comisia pentru a ajuta instituţiile din statele membre să gestioneze acest fenomen îngrijorător, să-i elucideze originea şi cauzele şi, mai ales, să prevină alte decese?” se arată în interpelarea înaintată Comisiei Europene de către social-democratul Victor Negrescu.