Hassan Rohani, preşedintele iranian, a criticat decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a lansa un atac asupra bazei aeriene siriene, avertizând SUA să nu repete operaţiunea militară întreprinsă vineri. Rohani a solicitat o investigaţie a originii atacului chimic ce a vizat oraşul Khan Sheikhoun, aflat sub conducerea rebelilor. El a adăugat că atacul SUA a fost întreprins “fără niciun temei” şi a avertizat în privinţa escaladării conflictului ce durează de şase ani. “O posibilă repetare a agresiunilor armatei SUA nu va rămâne fără repercursiuni. În opinia mea, SUA nu a acţionat conform normelor internaţionale şi reglementărilor, sau în interesul statelor din regiune”, a adăugat preşedintele iranian. SUA a lansat un atac asupra bazei aeriene siriene, de unde serviciile americane de informaţii presupun că a fost lansat atacul chimic. Iranul a condamnat vineri atacul american asupra bazei aeriene siriene. “Iranul condamnă orice fel de asemenea atacuri unilaterale. Asemenea măsuri vor consolida teroriştii din Siria şi vor complica situaţia din Siria şi din regiune”, a declarat vineri Bahran Qasemi, ministrul iranian de Externe.
Acasă Actualitate Actualitate externă Iranul avertizează SUA în privinţa comiterii unui alt atac în Siria