Întâlnire dintre comandantul forţelor aeriane americane în Europa şi şeful SMG, Nicolae Ciucă

0
417

ciuca“Marţi, 11 aprilie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, am avut o întrevedere cu generalul Tod Wolters, comandantul forţelor aeriene americane în Europa, aflat în vizită oficială în România.

Pe timpul discuţiilor am abordat subiecte referitoare la contribuţia României şi a SUA la componenta aeriană din cadrul prezenţei înaintate pe flancul estic al NATO, la misiunile executate de către Armata României, cu accent pe eforturile de adaptare la provocările actuale ale mediului de securitate şi, în acelaşi context, despre programele româneşti de modernizare a forţelor aeriene şi identificarea unor modalităţi de sprijin în acest sens.
De asemenea, am discutat despre exerciţiile bilaterale şi multinaţionale majore, care se vor desfăşura în acest an pe teritoriul României, cu scopul de a creşte interoperabilitatea operaţiilor pe timpul executării transportului, sprijinului şi misiunilor aeriene
“, a precizat, în urmă cu puţin timp, generalul Nicolae Ionel Ciucă, şeful Statului Major General.