Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a fost prezent, ieri, la Craiova într-o vizită de lucru, care face parte dintr-un program mai amplu de întâlniri stabilite a avea loc în toate judeţele din Oltenia. Vasile Blaga s-a întâlnit cu agricultorii din Dolj, cu militanţii partidului, a vizitat fabrica Ford, s-a deplasat la Băileşti şi a avut şi o întâlnire cu presa craioveană.
„România trăieşte momente care nu ne fac cinste în clubul ţărilor membre ale Uniunii Europene. Din datele publice, puse la dispoziţie de DNA, am văzut că, din păcate, corupţia a ajuns în biroul primului-ministru şi mă refer la cazul d-lui Duicu de la Mehedinţi. Noi am cerut demisia primului-ministru, care tot din datele DNA vedem că este la dispoziţia baronilor locali, este dependent total de ei şi face ceea ce nu a făcut niciodată vreun premier dintr-un stat democratic – atacă în continuare instituţiile statului de drept, îşi atacă propriii colegi, pentru că spune, din când în când, că a fost şi domnia sa procuror. V-aş reaminti că din Guvernul Ponta I au mai rămas puţini, o parte din cei nominalizaţi au avut probleme grave cu plagiatul, iar pe urmă, alţii din alte considerente sunt în puşcării sau alţii sunt cercetaţi. Mă refer la cei din cele trei Guverne pe care le-a condus domnul Ponta succesiv. Nu mai are timp nici să teleguverneze. Ne-a obişnuit cu teleguvernările, ne-a obişnuit cu miniştrii care îşi prezintă programul la televizor. Dacă ne gândim la ministrul Transporturilor de acum, fostul ministru al Marilor Proiecte, despre care spune Comisia Europeană că nu este în stare să prezinte un Masterplan pe Transporturi, ca să vadă mai exact care sunt gândurile României faţă de dezvoltarea reţelei de transport, acesta face exact ceea ce nu trebuie. Ba îi făcea autostradă lui Dragnea, până la Alexandria, acum se gândeşte să-i facă una şi lui Oprişan, până la Focşani dar nu o face pe cea de la Rm. Vâlcea – Sibiu, despre care şi CE spune că este cea mai aglomerată”, a subliniat preşedintele PDL.
„Vrem să fim respectaţi în toată Europa”
Vasile Blaga a mai vorbit despre modul în care merge astăzi economia, despre lipsa locurilor de muncă, dar şi despre candidaţii PDL la alegerile europarlamentare, despre care a spus că sunt cei mai buni. «Că economia merge prost, vedeţi şi dumneavoastră. A spus că face un milion de locuri de muncă, în patru ani, datele oficiale arată nu a fost în stare să le păstreze nici pe cele făcute de noi în perioadă de criză. A spus că a reîntregit salariile, dar prin cele 36 de taxe şi impozite a scos mai mulţi bani din buzunarul fiecărei categorii de salariat. Nu vedem, deci, binefacerile acestei guvernări Ponta. Noi am venit azi în judeţul dumneavoastră şi pentru a ne prezenta candidaţii cu care abordăm alegerile europarlamentare, dar şi programul nostru. Azi (n.r. – ieri) suntem în Dolj, ieri (n.r. – miercuri) am fost la Vâlcea, mâine (n.r. – azi) ne ducem în Olt. Iar deviza noastră este „Europa în fiecare casă”, ceea ce înseamnă că vrem ca fiecare român să o ducă mai bine, fiecare român să se simtă în Europa aşa cum o face la el acasă, că vrem să fim respectaţi în toată Europa», a declarat Vasile Blaga, liderul democrat-liberalilor.