Maraton de reprezentații la Teatrul „Colibri”!

0
139

Întreaga săptămână dedicată programului educațional „Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!” a stat, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, sub semnul spectacolelor, într-un adevărat maraton de reprezentații: nouă în cinci zile! Aproximativ 3.000 de copii, de la preșcolari la liceeni, din Dolj, dar și din județele Olt și Mehedinți, s-au bucurat de poveștile „Ursul păcălit de vulpe”, „Pinocchio”, „Eu sunt Shakespeare”, „Sarea în bucate” și „Cavalerii Mesei Rotunde”.

Minunata călătorie în lumea poveștilor continuă la „Colibri” și la acest sfârșit de săptămână. Mâine, 12 aprilie, la ora 18.00, publicul se va bucura de „Cavalerii Mesei Rotunde”, un spectacol regizat de Cristian Pepino, cu scenografie de Cristina Pepino și Mirela Tofan, muzica Dan Bălan. În distribuție îi regăsim pe actorii Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea și Ionica Dobrescu.

Duminică, 13 aprilie, de la ora 11.00,  fac spectacol de colecție „Șoricelul și balerina de porțelan”, reprezentație adaptare după Al. T. Popescu, realizată de Adriana Stamate, care semnează și regia. Scenografia este o creație de Eustațiu Gregorian, iar muzica îi aparține lui Alexandru Iosub. Din distribuție fac parte actorii Ionica Dobrescu, Alis Ianoș, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Daniel Mirea, Iulia Cârstea și Rodica Prisăcaru.

Tot mâine, 12 aprilie, dar la Centrul Multifuncțional Craiova, de la ora 12.00, Teatrul „Colibri” va prezenta, în cadrul „Festivalului Primăverii”, spectacolul „Prietenii Motanului Încălțat”. Scenariul și regia îi aparțin Iuliei Cârstea, scenografia este creația Eugeniei Tărășescu-Jianu, iar din distribuție fac parte actorii Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Iulia Cârstea și Emanuel Popescu.