„Antrenorul” candidaţilor Mărinică Dincă şi Ştefan Stoica, pentru Primăria Craiova, respectiv Consiliul Judeţean Dolj, Marian Jean Marinescu, şi-a prezentat alaltăieri, într-o conferinţă de presă, propriile nădejdi, în apropiata confruntarea electorală, prilejuită de alegerile locale. Şi a conchis cam astfel: „Nimeni nu e perfect pe lume. Toţi greşim, facem erori, dar eu cred că două erori la Primărie şi două la Consiliul Judeţean, în 2004 şi 2008, sunt suficiente”. Opinia cinică a lui Marian Jean Marinescu nu este doar discutabilă, cât literalmente eronată. Şi este aşa nu fiindcă spunem noi, ci Giovanni Sartori, un profesor de filosofie, ulterior de ştiinţe politice la Universitatea din Florenţa, transferat apoi la Standford University, California, Columbia University, New York, cunoscut pentru lucrările sale profunde despre democraţie. Giovanni Sartori susţine că în democraţie „alegătorii au voie să greşească”. Este dreptul lor legitim. De pildă, şi în cazul său, de rezonabil eurodeputat, în logica enunţată, poate că alegătorii au greşit, în opţiunea lor. Deşi nu acredităm această idee. O comensurare exactă a meritelor oricum nu există. În schimb, staff-ul PDL Dolj – Radu Berceanu, Marian Jean Marinescu – au făcut erori la snop, unele elaborate în desemnările de şefi ai serviciilor deconcentrate, promovând principiul „ai noştri sunt mai buni”. Sau nu se mai pune? Ca să nu mai aducem în discuţie cât de gândită a fost desemnarea predecesorului actualului prefect de Dolj, pe care nişte oameni serioşi, aşa cum se doreşte luat în seamă Marian Jean Marinescu, nu îl propteau în funcţie nici mahmuri. Care a fost rostul său „democratic” până a fi dat afară, asta este de discutat. Şi de regretat. Fiindcă, nu e aşa, toţi călcăm în străchini, toţi facem… erori. Unele însă, de-a dreptul periculoase. Pentru comunitate, fiindcă ei îi vrem binele în campaniile electorale.
Mai nou s-a dorit plantarea lui Cristian Nedelcu, consilier al prefectului de Dolj, în funcţia de director la TVR Craiova, unde a ieşit, ieri, un scandal de toată frumuseţea în faţa Preşedintelui – Director General al TVR, Alexandru Lăzescu, venit să-l instaleze.
Hoopa sa trezit si ciolanaru !!!! Se apropie alegerile si trebuie sa ne mai abureasca cu minciunele ca randul trecut.Nu stiu daca cineva la mai vazut cineva de cand a iesit europarlamentar? Datorita legilor proaste din aceasta Tara trebuie sa suportam cu bani si nervi ciolanarii ca parca s-au nascut doar parlamentari!Normal acesti parlamentari nu ar trebui sa aiba dreptul doar la DOUA MANDATE
Comments are closed.