Mai mulţi deputaţi europeni susţin înfiinţarea unui serviciu secret comun al UE

0
441

Deputaţi din cadrul Parlamentului European susţin înfiinţarea unui serviciu secret comun ţărilor Uniunii Europene, anunţă revista economică germană Wirtschaftswoche, care va apărea azi. “Dacă vrem să ajungem la o politică externă europeană comună, ne trebuie şi un serviciu secret European”, a declarat germanul Manfred Weber, vicepreşedintele conservatorilor din PE şi membru al CSU. El sugerează ca acesta să fie supus controlului parlamentar printr-o comisie specială, potrivit Wirtschaftswoche. Austriacul Hannes Swoboda, vicepreşedintele Socialiştilor şi Democraţilor din PE, susţine, de asemenea, înfiinţarea unui serviciu secret european care să aibă autonomie pentru a acţiona independent, scrie săptămânalul. Potrivit Wirtschaftswoche, aceşti deputaţi europeni argumentează în special o lipsă de anticipare de către UE a evenimentelor actuale din nordul Africii, dovadă, în opinia lor, a utilităţii unui astfel de serviciu secret comun.