La fel ca în partida tur, Liverpool şi Manchester City au încheiat la egalitate (1-1 pe Anfield) la capătul unei confruntări intense cu mult suspans şi o decizie de neînţeles a arbitrului Michel Oliver şi a VAR-ului în final. Remiza de pe Anfield avantajează pe Arsenal. Partida a avut un ritm sufocant, ambele echipe fiind aproape de deschiderea scorului care a aparţinut… „cetăţenilor”. La un corner executat de De Bruyne (min. 23) Stones a finalizat pe colţul scurt. City ar fi putut să-şi dubleze avantajul înainte de pauză, când pe un contraatac Haaland l-a înfruntat pe Van Dijk, dar olandezul şi-a păstrat calmul. Repriza secundă a fost clar stăpânită de oamenii lui Jurgen Klopp. O pasă neglijentă a lui Ake spre Ederson, la care acesta a ajuns târtiu, faultându-l de Darwin Nunez, a prilejuit egalarea prin MacAlister din penalty. La faza respectivă portarul lui Manchester City s-a accidentat şi Ortega l-a înlocuit. Liverpool a ridicat ritmul de joc, Diaz s-a aflat faţă în faţă cu portarul advers, dar a trimis peste transversală. Ratare inimaginabilă. După ce Jeremy Doku (intrat în locul lui Julian Alvarez, min. 68) a avut o şansă clară de a aduce victoria echipei sale, balonul lovind stâlpul porţii, tot el a făcut un fault grosolan asupra lui MacAlister, în suprafaţa de pedeapsă, la care VAR-ul nu a reacţionat. După meci Jurgen Klopp a spus că a fost un meci de cea mai bună calitate, a fost un meci foarte bun. „A fost cea mai bună performanţă a noastră împotriva lui Manchester City. Nu am dominat-o niciodată atât de mult. Am avut penalty 100%”. Despre internaţionalul japonez Wataru Endo (31 ani), căpitanul reprezentativei Japoniei, a spus că este un jucător remarcabil şi a atins un nivel de clasă mondială. Liverpool va juca joi returul cu Sparta Praga, în optimile Ligii Europa, înainte de a se deplasa la Manchester United pentru sferturile de finală ale Cupei Angliei. Manchester City va găzdui pe Newcastle, în sferturile de finală ale Cupei Angliei, înaintea şocului cu Arsenal. Alte rezultate: Aston Villa – Tottehnam 0-4, West Ham – Burnley 2-2, Brighton – Nottingham Forest 1-0. Clasament: Arsenal 64p (+46), Liverpool 64p (+39), Manchester City 63p (+35), Aston Villa 55p, Tottenham 53p, Manchester United 47p.