Sezon regulat cu happy-end pentru Ştiinţa

0
960

Unul dintre cele mai zbuciumate, controversate, oscilante sezoane regulate ale Ştiinţei din ultimii ani a avut un finiş OK, cu trei victorii la rând. Cu agoniseala de 27 de puncte, rămase după înjumătăţire, play-off-ul se judecă optimist, în ciuda exprimării din teren, lipsită de coerenţă în prea multe momente. Pe hârtie, Ştiinţa are şanse la titlu, dar realist, după expunerea din teren, până şi cupele europene sunt greu de atins în acest sezon.

După astfel de meciuri, fanii sunt nevoiţi să se mulţumească numai cu tabela şi să uite jocul favoriţilor. Deşi a avut parte de adversari debusolaţi, în cădere liberă,  în ultima perioadă, Voluntari, Argeş, Petrolul sau UTA, Universitatea nu s-a detaşat prin joc, smulgând cele 3 victorii din 4 meciuri. Nici cu UTA, cei 7.000 de spectatori n-au fost delectaţi de alb-albaştri cu o evoluţie entuziasmantă. A fost o exprimare onestă, la capitolul implicare, dar la fel de dezlânată ca joc, precum în rundele anterioare. Fanii s-au bucurat de succes, dar nu l-au savurat, n-au plecat împăcaţi acasă, ci dând din cap sceptic în privinţa viitorului apropiat. Auzim de la meci la meci că “scopul scuză mijloacele”, că “deşi jocul scârţâie, importante sunt punctele”, dar, dacă n-ai oferit spectacol, dacă n-ai delectat publicul în meciuri facile, cu adversari accesibili, te aştepţi să-l oferi în ultima parte a sezonului, atunci când oponenţii din Top 6 chiar sunt redutabili? “Dar CFR când a oferit spectacol în cele cinci sezoane în care a câştigat campionatul?” vine replica celor împăcaţi cu evoluţia juveţilor. Ar putea fi justă, dar numai dacă titlul ar poposi cumva, printr-o minune, în Bănie, la finalul acestei stagiuni.

Ţinând cont de remontada, succesul cu UTA a fost unul mai frumos, spectacolul a provenit din răsturnarea de scor, victoria a fost împodobită cu doza de dramatism. Cu tot cu dârdâielile din ultimele minute, când alb-albaştrii nu izbuteau să iasă din primul careu, iar transversala s-a aliat cu “Popică” pentru a păstra acel punct în plus la înjumătăţirea pentru play-off.

Pe Markovic l-am văzut numai când a marcat, dar, dacă a dat tonul la revenire, i s-a mai iertat trândăveala, lipsa de implicare. Ndong se zbate, e solid în dueluri, cu centrul de greutate jos, dar media de centrări reuşite nu e nici de liga a doua. Iar cu marcajul la faze fixe ne-a convins la reuşita lui Batha, după ce mai devreme mai avuesese o ezitare asemănătoare. Zajkov a devenit punct fix în apărare, dar îşi invitase adversarii la egalare. Noroc că Otele a jucat rolul lui Miculescu din sezonul trecut, actualul fecesebist privând atunci UTA de un succes pe “Ion Oblemenco”, cu ratările sale puerile. Raul Silva a venit la pension în Bănie, nu i se pot pretinde constanţă, sacrificiu sau alte astfel de lucruri. Screciu e implicat, dar destul de imprecis, recuperează, dar mai mult după ce tot el greşeşte. Paradoxal, cel mai bine s-au exprimat jucătorii care au avut probleme, Ivan, Mateiu, răciţi, sau Creţu, revenit după accidentare. În lipsă de idei, Craiova îi aruncă mingea lui Ivan pe culoar şi este surprinzătoare rata de reuşită a căpitanului la fazele din extremă, ţinând cont că nu a driblat pe cineva vreodată. Işfan n-a marcat pentru Craiova, dar îşi poate trece fără probleme în cont reuşita ardenilor, după mingea pierdută într-un dribling haotic şi luftul hilar cu care a acordat cornerul. Doza de răbdare de care a avut parte este aproape de epuizare. Cîmpanu e constant numai la evoluţii dezamăgitoare, Rivaldinho joacă orice, dar numai atacant nu, dar el nici nu prea are parte de atenția colegilor. Surprinzător, Koljic a marcat singur cu portarul, ceea ce nu prea izbutea nici în forma sa maximă, când obişnuia să tranşeze situaţii mai complicate, nu pe cele facile. Baiaram ar putea fi ceea ce lipseşte de la mijloc, dar nu are încă maturitatea necesară şi vine şi după o accidentare gravă.

Trăgând linie, sezonul regulat a fost mai bun în ierarhie decât pe teren pentru Ştiinţa. Speranţe sunt pentru play-off, dar cam firave, direct proporţionale cu doza de fotbal oferită de alb-albaştri.

Universitatea Craiova – UTA Arad 2-1

Au marcat: Markovic 52, Koljic 65 / Batha 39.

Universitatea Craiova: L. Popescu 7 – Vătăjelu 6 (Vlădoiu 69) 6, Zajkov 5, Raul Silva 6 (A. Creţu 62) 6, Ndong 5 – Mateiu 7, Screciu 6 – Işfan 3 (Cîmpanu 46) 5, Baiaram 5 (Koljic 46) 6, A. Ivan 7 – Markovic 6 (Rivaldinho 78). Antrenor: Eugen Neagoe.

UTA Arad: Kucher – Aby Abeid, Erico, Benga, Roger – R. Pop (Paşcalău 82), Idriz Batha, Cascini (Anton 69), Willie Barbosa (Stahl 69) – Postolachi, Milosevic (Otele 55). Antrenor: Laszlo Balint.

Arbitru: Cătălin Popa 6.