Ştiinţa debutează azi în play-off, contra lui FC Argeş

0
614

Universitatea Craiova – FC Argeş, azi, ora 20.30, stadion: “Ion Oblemenco”

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu, Gustavo, Ivan – Markovic. Antrenor: Laurenţiu Regecampf. Rezerve: Lazar – Vlădoiu, Conte, Căpăţână, Bic, Baiaram, Vînă, Roguljic, Koljic.

FC Argeş: Greab – Diogo Viana, Joao Miguel, Dobrosavlevici, Latovlevici – Meza Colli, Raynov – Işfan, Şerban, Dumitraşcu – G. Ganea. Antrenor: Andrei Prepeliţă. Rezerve: Croitoru – Muşat,  Boldor,  Palic, C. Dumitru, Said, Honciu, Fatai, Jafar.

Arbitru: Istvan Kovacs.

Lovitura de start va fi dată de fostul jucător al Ştiinţei din perioada 1965-1972, fundaşul central Constantin Mincă (81 de ani). El a fost adus în Bănie, de la echipa Răsăritul Caracal, de antrenorul “Lache” Oţeleanu, la un an după ce Ştiinţa a promovat în primul eşalon, şi a jucat în 114 partide în culorile alb-albastre.

La meciul de astăzi nu mai sunt restricţii pentru suporteri la accesul pe stadion.

Laurenţiu Reghecampf: “E important să începem cu dreptul. Se întâlnesc echipele care au făcut cele mai multe puncte în 2022, deci va fi un meci interesant. Argeşul a reuşit un lucru miraculos şi trebuie felicitată. Mulţi oameni cu care am lucrat sunt la FC Argeş şi mă bucur pentru ei. A surprins pe toată lumea, la ce program aveau şi la ce s-a întâmplat la ei în curte. Nu este uşor să câştigi la Farul, la Botoşani, cu FCSB, pentru noi este un avertisment. Îmi doresc să fim concentraţi şi să câştigăm. Suntem pe un drum bun, jucăm bine, ne lipseşte Creţu, dar sper să ne descurcăm şi fără el. Băieţii nu ar trebui să fie relaxaţi, ci mult mai montaţi, pentru că ne dorim să terminăm play-off-ul cât mai sus în clasament, obiectivul nostru este să luăm locul 2, este important pentru calificarea în cupele europene. Avem şansa să începem acasă play-off-ul, lucru pozitiv. Prepeliţă mi-a fost jucător, el şi ca jucător a fost ambiţios, a performat la un nivel bun. Probabil că a învăţat de la toţi antrenorii, fiindcă şi eu am făcut la fel. Trebuie să iei de la fiecare câte ceva. Mă bucur că a reuşit, mai ales că a trecut printr-o perioadă grea, a avut mulţi oameni împotrivă acolo. Vrem să arătăm că la Craiova se joacă fotbal şi este cea mai frumoasă atmosferă, sper să vină lume multă, este şi vineri seara. Nu lipsesc nici ei cei 3-4 băieţi care mă înjură la fiecare meci, le-aş simţi lipsa dacă nu ar veni”. 

Andrei Prepeliţă: „După calificarea în play-off vine foarte repede şi primul meci. Ne-a trecut starea de euforie de după calificare, acum suntem concentraţi doar la partida cu Universitatea Craiova. Vreau să facem o figură frumoasă, să nu facem doar act de prezenţă în play-off. În sezonul regulat au fost două meciuri echilibrate cu Craiova. În deplasare am pierdut cu 0-1, iar la Piteşti am câştigat cu 3-2 beneficiind şi de acea eliminare a lor. Deci meciul de vineri e deschis oricărui rezultat. Pentru noi a fost un început de an ideal şi ne bucurăm că suntem în play-off. Nu ştiu care e vremea la Craiova, dacă a nins, dar sper ca terenul să fie în cele mai bune condiţii. Sper să ne consolidăm acest loc 4 dacă putem. Şi ne dorim să creştem, normal. Cred că e o experienţă bună pentru jucătorii care sunt la al doilea sezon să joace acum în play-off. Şi Cupa României este un obiectiv pentru noi. Suntem în semifinale şi mai e un pas până la finală. Ar fi frumos pentru noi şi pentru suporteri”.

Prefaţa LPF:

“Oltenii trec prin cea mai bună perioadă din acest campionat, șase victorii consecutive. De partea cealaltă, sub conducea lui Andrei Prepeliţă, argeşenii au avut un final de sezon regulat formidabil, cu cinci succese şi două remize în ultimele șapte etape, rezultate care le-au asigurat întâia calificare în play-off din istoria clubului.

De la revenirea piteştenilor pe prima scenă, din vara lui 2020, FC Argeş şi Universitatea s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus craiovenii, un joc a fost câştigat de oaspeţii din această rundă, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Cea mai recentă întâlnire directă: 21 noiembrie 2021, FC Argeş – Universitatea Craiova 3-2, goluri înscrise de Kehinde Fatai, Jafar Arias, Ahmed Said, respectiv Ante Roguljic şi Dan Nistor.

Mediile de vârstă: Universitatea Craiova – 25 ani şi 10 luni; FC Argeş  27 ani şi 6 luni, cea mai mare din campionat.

32 de jucători a utilizat U Craiova pe durata sezonului regulat, dintre care șase sunt fotbalişti autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2000. Aceşti tineri şi-au trecut în cont 20 de goluri, șase pase decisive şi două penalty-uri scoase.

Doar 28 de jucători a folosit FC Argeş în primele 30 de runde, cei mai puţini, la egalitate cu FC Voluntari. 16 dintre aceştia au contribuit la reuşitele piteştenilor cu gol şi / sau pasă decisivă.”