Liga I: Craiova nu putea bifa înfrângerea cu Astra!

0
437

Victorie la limită (1-0), dar meritată, a Craiovei, aseară în partida cu Astra Giurgiu, la doar câteva zile după înfrângerea în faţa aceluiaşi adversar (1-2) în ultima partidă a sezonului regulat. O înfrângere care a frustrat Craiova de un punct în clasamentul play-off. Unicul gol al partidei de aseară, densă, dominată de gazde, în prima repriză cu autoritate, a fost marcat de Elvir Koljic (min. 18), pe fondul unei presiuni teribile la poarta lui Lazar. Antrenorul Devis Mangia l-a avut la dispoziţie, aseară, pe Nicuşor Bancu, căpitanul echipei care lipsise în partida anterioară, pentru cumul de cartonaşe şi inspirat a renunţat la folosirea lui Nuno Rocha, căzut, momentan, în dizgraţia suporterilor. Excelentă prestaţie a tânărului Mihailă. Debutul de bun augur în play-off era aşteptat de suporteri, care n-ar fi digerat o nouă înfrângere în faţa aceluiaşi adversar. CSU Craiova cu 26 puncte se află pe podium, devansează pe FCSB care are un meci mai puţin pe care îl va disputa astă-seară cu Viitorul Constanţa. Ştirea bună a serii: Sorin Cîrţu a acceptat funcţia de manager general al clubului, după discuţii cu conducerea acestuia. Cum nu are nevoie de nicio prezentare, emblematicul fost jucător al Craiovei, şi apoi antrenor, va conduce activitatea tehnică de ansamblu a clubului.