Preşedintele american Donald Trump a precizat, sâmbătă, că discuţiile cu nord-coreenii sunt în desfăşurare pentru a stabili data şi locul întâlnirii cu liderul de la Phenian, Kim Jong-Un. „Înţelegerea cu Coreea de Nord este în pregătire şi va fi, în cazul în care va fi finalizată, una foarte bună pentru lume. Data şi locul urmează să fie stabilite”, a transmis Trump prin intermediul contului de Twitter. Presa nord-coreeană nu a transmis deocamdată niciun comentariu din partea regimului de la Phenian în privinţa unei întâlniri între Donald Trump şi Kim Jong-Un. Până în prezent, niciun preşedinte american nu s-a întâlnit cu un lider nord-coreean. Anterior, Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a precizat că preşedintele american nu se va întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un dacă Phenianul nu va întreprinde “acţiuni concrete” în ceea ce priveşte denuclearizarea. „Au făcut câteva promisiuni importante. Au promis denuclearizarea. Au promis că vor opri testarea rachetelor şi altor arme nuclare. Întâlnirea nu va avea loc până nu vom vedeam acţiuni concrete care să susţină cuvintele şi promisiunile Coreei de Nord”, a transmis Sarah Sanders. Preşedintele american Donald Trump a acceptat să îl întâlnească pe liderul nord-coreean Kim Jong-Un până în luna mai, ca răspuns la invitaţia Phenianului. O delegaţie condusă de către doi înalţi oficiali sud-coreeni s-a aflat la Washington pentru a informa Statele Unite despre discuţiile cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi despre angajamentul Phenianului pentru denuclearizare. Tensiunile între Statele Unite şi Coreea de Nord s-au intensificat în ultimul an, după o serie de teste nucleare şi balistice efectuate de regimul de la Phenian. Pe fondul tensiunilor, Donald Trump a ameninţat cu distrugerea Coreea de Nord, iar Kim Jong-Un a avertizat că ar putea lansa atacuri nucleare contra SUA.