Rezultatele summit-ului UE – Turcia, dezbătute la Strasbourg

0
343

Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a găzduit, zilele trecute, o dezbatere privind rezultatele summit-ului UE – Turcia şi reuniunii informale a membrilor Consiliului European de luni, 7 martie. Eurodeputatul Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a criticat premisele discuţiilor de la reuniunea informală, calificându-le ca inoportune, incorecte şi care tind să fie în afara dreptului internaţional.

Victor Boştinaru

Eurodeputatului Victor Boştinaru consideră că nu există o soluţie la problema migraţiei fără o cooperare strânsă cu Turcia şi în acelaşi timp, nu cred că termenii discuţiei de luni sunt corecţi şi oportuni. „Se pare că ne-am concentrat atât de mult pentru a reduce fluxul de migranţi spre Europa, încât am trecut peste dreptul internaţional şi drepturile omului. Turcia ar trebui să ne unească în răspunderea noastră comună faţă de o problemă foarte dificilă. Acestea fiind spuse, Turcia trebuie să facă faţă unor serioase probleme puse de refugiaţii irakieni şi sirieni. Sunt bucuros că s-au luat deja măsuri pentru contracararea operaţiunilor traficanţilor de fiinţe umane”, a subliniat parlamentarul european.

„Turcia este de asemenea o ţară candidată…”

 Boştinaru a vorbit şi de statutul de ţară candidat la UE al Turciei. „Turcia este de asemenea o ţară candidată. Salut faptul că procesul de aderare a fost repornit şi cer deschiderea unor noi capitole pentru aderare. Dar, criza refugiaţilor trebuie să fie tratată separat, cu maximă urgenţă, iar fiecărei problemă să-i fie atribuite instrumentele care sunt adecvate. Aici, inclusiv Comisia Europeană trebuie să facă o distincţie, pentru că şi eu condamn atacurile Turciei asupra publicaţiei Zaman din zilele trecute. În acelaşi timp, Turcia trebuie să respecte armistiţiul din Siria şi să reia procesul de pace cu kurzii” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru în intervenţia sa.