Magistraţii Tribunalului Dolj au amânat, ieri, procesul lui George Ştefan Moţăţeanu, inginerul Companiei de Apă Oltenia prins, anul trecut, în flagrant, cu 1.000 de euro şpagă pe care o ceruse administratorului unei societăţi pentru a-i elibera un aviz. Instanţa a stabilit termen pe 7 aprilie a.c., pentru administrarea probelor.
Magistraţii Tribunalului Dolj au decis, ieri, să amâne procesul inginerului George Ştefan Moţăţeanu, angajat al Companiei de Apă Oltenia, arestat preventiv în luna iulie 2015 şi plasat sub control judiciar în septembrie, după ce a fost prins cu 1.000 de euro şpagă. Instanţa a stabilit următorul termen pe 7 aprilie a.c., pentru administrarea probelor din dosar.
Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în a doua jumătate a lunii februarie 2015, George Ştefan Moţăţeanu, inginer în cadrul Companiei de Apă Oltenia Craiova, i-a pretins denunţătorului Bălan Mihai, administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, suma de 1.000 euro pentru avizarea favorabilă a fişei tehnice necesare emiterii autorizaţiei de construire privind edificarea unor construcţii cu destinaţie comercială (două chioşcuri), pe un teren folosit de denunţător în baza unui contract de comodat, situat în Craiova. Administratorul nu i-a dat banii la momentul respectiv, însă nici n-a reuşit să obţină avizele şi, întrucât începuse să intre în criză de timp, în luna iunie l-a denunţat pe Moţăţeanu. Pe 18 iunie s-a constituit dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorii împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi cu suportul de specialitate al SRI Dolj au stabilit că cele povestite de denunţător se confirmă, astfel că a fost pus la cale flagrantul. Joi, 23 iulie 2015, denunţătorul şi inginerul Companiei de Apă Oltenia s-au întâlnit la o terasă din centrul municipiului Craiova şi, după ce aşteptase degeaba luni de zile, Moţăţeanu s-a arătat dispus să-i remită denunţătorului avizul favorabil din partea C.A.O. Craiova, chiar din seara zilei de 23.07.2015, fiind motivat de perspectiva primirii sumei de 1.000 euro solicitată anterior. După ce a încasat şpaga, George Ştefan Moţăţeanu a fost „săltat” şi dus la sediul Parchetului pentru audieri, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv, fiind plasat sub control judiciar pe 16 septembrie a.c.