Peste 30 de arhitecţi interesaţi de piaţeta de la „Sfântul Ilie”

0
818

Concursul de idei pentru amenajarea pieţei de la Biserica „Sfântul Ilie” a trezit un interes neaşteptat de mare din partea arhitecţilor tineri din toată ţara. Cu toate că mai sunt două săptămâni până la terminarea perioadei, peste 30 de participanţi s-au înscris deja în competiţie, iar organizatorii aşteaptă acum şi proiectele pe hârtie ale acestora.

Pentru că nu se aşteptau la un interes aşa de mare din partea arhitecţilor, organizatorii concursului – Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Filiala Craiova – caută acum un spaţiu încăpător în care să poată fi expuse toate lucrările pe care le vor avea pentru amenajarea spaţiului din jurul Bisericii „Sfântul Ilie”. „Cu siguranţă,

vom avea nevoie de o sală de mari dimensiuni pentru expunerea tuturor soluţiilor pe care le vom primi. Dacă vor veni toţi concurenţii care s-au înscris până acum, ne vom afla în situaţia în care trebuie să fie expuse peste 30 de schiţe, şi asta în condiţiile în care perioada de înscriere încă nu s-a încheiat”, a precizat arh. Radu Ionescu, preşedintele filialei craiovene.

Concurenţii au venit din toate colţurile ţării

O mare parte din cei 30 de arhitecţi care s-au înscris până acum sunt tineri. Pentru că provin din diferite colţuri ale ţării, mulţi dintre aceştia au profitat de cele două zile de documentare stabilite prin concurs şi au făcut o vizită la Craiova pentru a vizualiza spaţiul. „Noi am avut, într-adevăr, nişte zile de vizită de care unii au profitat. Au venit aici şi au fost conduşi la sit, unde au făcut poze din mai multe unghiuri. Adică sau interesat de nişte detalii care ajută mult un arhitect. Noi le-am stat la dispoziţie cu toate informaţiile, interesul nostru, ca organizatori, fiind şi ca participanţii să aibă o viziune cât mai bună asupra locului pentru ca să poată să creeze un proiect cât mai frumos”. În opinia arhitectului Radu Ionescu, zona de lucru este una destul de pretenţioasă, dat fiind faptul că locul este încadrat de clădire ce aparţin unor stiluri arhitecturale diferite. Un alt punct dificil de armonizat este şi peretele-calcan de la fostul restaurant „Oltenia”.

Toate lucrările vor fi expuse şi pentru public

Data de 16 martie este ultima zi de predare a proiectelor, regulamentul de concurs spunând că acestea pot fi aduse personal la sediul filialei sau trimise prin poştă. Jurizarea se va face în Craiova, pe 20 şi 21 martie, după care toate lucrările vor fi expuse publicului. „Noi vom organiza expoziţia în termeni de confidenţialitate perfectă. Proiectele nu vor avea nume, ci nişte cifre de jurizare care vor fi împerecheate cu codurile pe care fiecare participant şi le va trece pe plicuri. La sfârşit abia se desecretizează totul şi se vor afla şi numele. Dar este important ca publicul să vadă aceste lucrări şi să-şi dea cu părerea fără să cunoască autorul lor, pentru a nu fi influenţaţi de nimic. La fel se va întâmpla şi cu reprezentanţii Primăriei care vor cunoaşte întâi lucrările şi apoi autorii lor”, a mai spus arhitectul Radu Ionescu.

Primăria Craiova va alege un proiect

Deşi concursul va avea şi trei câştigători desemnaţi de juriu – care vor primi şi nişte premii în bani –, municipalitatea nu va fi obligată să adopte proiectul care se va clasa pe locul I, deci girat de juriu. „Fiecare concurent şi-a manifestat disponibilitatea, prin regulament, de a oferi proiectul pentru a fi pus în practică. De cealaltă parte, autoritatea locală poate să se îndrepte spre proiectul care va fi remarcat de juriu – de altfel, unul extrem de profesionist – sau îşi poate alege oricare altul din cele participante în concurs”, a menţionat preşedintele filialei craiovene a OAR. Oricare ar fi proiectul ales, fiind vorba de o propunere care vine în urma unui concurs de soluţii, Primăria Craiova va putea să atribuie lucrarea prin încredinţare directă, fără altă licitaţie.