Cursuri de pregătire pentru profesori

0
321

În conformitate cu Protocolul încheiat între Universitatea din Craiova şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în perioada martie-aprilie se vor desfăşura cursuri de pregătire a profesorilor, în vederea susţinerii examenelor de definitivat şi de gradul al II-lea la disciplina „Pedagogia şi Elemente de Psihologia Educaţiei”. Este un calendar amplu,«afişat atât pe site-ul nostru, cât şi pe cel al Universităţii din Craiova. Până în acest moment, sunt înscrişi 245 de profesori pentru definitivat şi peste 700 pentru gradul al II-lea. Pentru „Specialitate şi didactica specialităţii”, cursurile de pregătire pot fi organizate numai la cererea cadrelor didactice interesate», a declarat prof. Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.

ce priveşte ameninţarea teroristă tot mai mare în Libia şi acordul asupra Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). El a mai spus că UE trebuie să contribuie la eforturile de a opri răspândirea extremismului violent în Africa. „Nu putem avea un stat eşuat condus de tirani războinici şi anarhie la doar 160 de km sud de frontiera Europei”, a afirmat Tusk. Acesta a recunoscut că probleme precum rezolvarea crizei din Ucraina, lupta împotriva terorismului şi susţinerea acordului comercial par să fie provocări extrem de diferite. Însă, a adăugat Tusk, ele au „un numitor comun”, şi anume apărarea „valorilor noastre fundamentale”: libertatea, prosperitatea şi ordinea politică. Fostul premier polonez a declarat de asemenea că inamicii alianţei SUA-UE „încearcă să ne dividă”. În interviul pentru The New York Times, Tusk şi-a exprimat îngrijorarea în legătura cu o atitudine larg răspândită printre politicienii europeni, şi anume că „bunăvoinţa” Rusiei va rezolva criza privind Ucraina. Puţini europeni „se pot gândi astăzi la un posibil conflict fierbinte sau la un război”, deoarece acest lucru ar fi „inacceptabil” pentru opinia publică, a spus Tusk. Însă acest lucru a lăsat Europa nepregătită în a-şi apăra ideile în faţa forţelor nedemocrate din Rusia sau din altă parte.”Trebuie să ne folosim de această criză ucraineană ca de o lecţie despre cât de gravă poate fi situaţia. Trebuie să începem să trăim fără iluzii”, a mai declarat el.