Ieri s-a deschis sesiunea de înscrieri pentru două programe destinate IMM-urilor

0
281

Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism a deschis ieri, sesiunea de înscrieri online pentru două programe. Aplicaţia pentru „Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri“ s-a deschis începând cu ora 10.00 şi se va încheia la epuizarea bugetului. Startul înscrierilor online pentru „Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii“ s-a dat tot la ora 10.00, înscrierile putând fi făcute până pe data de 16 martie 2014, ora 20.00. Astfel, debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot depune online cererile de finanţare până la epuizarea bugetului în valoare de 21 milioane lei. Conform Ghidului solicitantului, tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare.

Un număr de minimum 12 beneficiari

Bugetul programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM pentru anul 2014 este de 500.000 lei, din care se vor acorda alocaţii financiare nerambursabile (AFN). Pentru anul 2014, prin implementarea Programului, se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 12 beneficiari. Nu pot beneficia de AFN în cadrul acestui program operatorii economici care au primit, cumulat pe parcursul ultimilor 3 ani fiscali, ajutoare de minimis (fie din surse publice naţionale, fie din surse comunitare) în valoare totală de 200.000 euro, echivalentul în lei. Operatorii economici care vor depăşi acest prag prin însumarea AFN acordate prin Program cu alte ajutoare de minimis primite în ultimii 3 ani fiscali pot beneficia de finanţare numai până la atingerea plafonului de 200.000 euro, echivalentul în lei.