Venezuela a celebrat vineri, cu mare pompă, funeraliile de stat ale preşedintelui Hugo Chavez, în prezenţa a 32 de şefi de stat şi de guvern din alte ţări. Mai multe guverne au decretat doliu naţional. Nicolas Maduro, fost vicepreşedinte al ţării, desemnat de Hugo Chavez ca succesor, a promis loialitate „celui dispărut”, „preşedintelui comandant şi continuarea luptei împotriva sărăciei şi a unei lumi mai bune”, într-un discurs liric de o jumătate de oră, concluzionând: „Lupta continuă. Trăiască Chavez! Trăiască Chavez! Până la victoria deplină, Comandante!”, a scandat Nicolas Maduro, aclamat de cei prezenţi şi militarii venezueleni, în salonul de onoare al Academiei Militare din Caracas. Principalul lider al opoziţiei venezuelene, guvernatorul Enrique Capriles, a afirmat însă că învestitura vicepreşedintelui Maduro ca preşedinte ad-interim, până la alegerile viitoare, este „o fraudă constituţională”. Decizia Tribunalului Suprem de Justiţie, care autorizează învestitura lui Nicolas Maduro, a fost catalogată „o fraudă constituţională, (…) un abuz” de Enrique Capriles, în cadrul unei conferinţe de presă în care l-a numit „persoană nealeasă”. Alegerile prezidenţiale post-Chavez în Venezuela vor avea loc duminică, 14 aprilie a.c., a anunţat deja Consiliul Naţional Constituţional (CNE), prin preşedintele său Lucena Tibisay. Candidaturile vor trebui depuse cât mai rapid, iar campania electorală oficială se va desfăşura între 2 şi 11 aprilie. Vicepreşedintele lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro, pe care „Il Comandante” l-a desemnat în decembrie ca succesor, va fi candidatul Partidului Socialist Unificat al Venezuelei (PSUV). Coaliţia opoziţiei îl va avea probabil, ca şi în octombrie, drept candidat pe tânărul guvernator al provinciei Miranda, Enrique Capriles. Dacă la nivel intern stăruie neliniştea, acelaşi lucru se întâmplă şi în afara hotarelor ţării, întreaga Americă Centrală şi regiunea Caraibelor regretând moartea celui care a fost Hugo Chavez. Începând cu 2005, nu mai puţin de 18 ţări din regiune au obţinut petrol venezuelean în condiţii privilegiate. Ţările beneficiare n-au plătit decât între 5% şi 50% din valoarea importurilor, cu o păsuire de până la doi ani. Restul facturilor sunt plătibile în 25 de ani, cu o majorare de 1%. Cuba, de pildă, plăteşte 100.000 de barili de petrol pe zi, în contrapartidă, prin trimiterea a 35.000 de medici, personal sanitar sau sportiv, să muncească în Venezuela. Cuba este ţara care poate pierde cel mai mult, o eventuală reducere a ajutorului venezuelean (10 miliarde dolari pe an, potrivit economiştilor exilaţi) ar pune Havana într-o situaţia specială, similară celei care a urmat după dispariţia blocului sovietic, în anii ’90. Nicaragua, apropiat aliat ideologic „revoluţiei bolivariene”, a primit peste 2,5 miliarde dolari din partea Venezuelei după 2007, pentru a surmonta grava criză electrică şi finanţarea programelor sociale. Din păcate, fondurile au alimentat corupţia, susţine opoziţia, care reclamă „instituţionalizarea” cooperării venezuelene. Haiti este o altă ţară care a beneficiat de generozitatea petrolieră a lui Chavez. După seismul din ianuarie 2010, Chavez a anulat datoria de 400 milioane dolari a statului Haiti, deşi este condus de un om de dreapta, Michel Martelly. Fondurile Petrocaribe, peste 1,3 miliarde dolari după 2008, au permis finanţarea a trei centrale electrice, a aeroportului Cap Haiti şi a programelor de sănătate executate de medici cubanezi. Republica Dominicană a beneficiat, la rândul său, de peste 600 milioane dolari pe an, iar Jamaica s-a aflat în aceeaşi situaţie. La 9 ianuarie a.c., la Caracas, în prezenţa reprezentanţilor a 18 ţări membre a Petrocaribe, Nicolas Maduro a ratificat „angajamentul guvernului bolivian pentru perioada 2013-2019”. Candidatul Enrique Capriles anunţase în campania pentru alegerile prezidenţiale din octombrie anul trecut că „începând cu 2013, nici un baril gratuit de petrol nu va mai fi dat altor ţări”, în situaţia în care va fi ales. Într-o asemenea cheie trebuie interpretate evenimentele de la Caracas post-Chavez.
