SPERĂ SĂ NU PIARDĂ

0
774
Cosmin Gângioveanu

Peste numai două zile, în deplasare, Universitatea Craiova va susţine unul dintre cele mai dificile examene din returul ediţiei de campionat 2010/2011, urmând să dea piept cu F.C. Timişoara. Cu toate că trupa pregătită de Dusan Uhrin junior nu a pierdut vreun meci în actualul sezon competiţional, „alb-albaştrii” îşi doresc să revină neînvinşi în Cetatea Banilor. „Meciul de duminică seara este un meci foarte greu, cu singura echipă neînvinsă din campionat. Mergem pe Bega să facem o partidă bună şi să obţinem cât mai multe puncte. Universitatea Craiova a făcut meciuri bune contra Timişoarei, sperăm ca şi de data aceasta să nu pierdem. Ne convin duelurile cu formaţiile care se deschid, sunt mult mai frumoase, mai dinamice, au ritm bun. Faptul că timişorenii nu se apară ne avantajează. Presiunea este pe ambele formaţii, mai ales că noi nu stăm prea bine în clasament, avem nevoie de puncte, iar ei se bat la campionat”, a afirmat Cosmin Gângioveanu. În altă ordine de idei, mijlocaşul Ştiinţei nu înţelege de ce până acum nu a fost folosit ca titular de tehnicianul italian Nicolo Napoli. „N-am înţeles de ce n-am fost titular în primele două întâlniri, acum sper să fiu şi să joc mai mult. Atmosfera la echipă este bună, chiar dacă nu am avut rezultate. Cred că ne lipseşte lipsa de concentrare la finalizare. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, vreau să mă concentrez doar la fotbal. Nu ne gândim la retrogradare. Mai sunt multe partide de disputat”, a adăugat Cosmin Gângioveanu.

Dan Alexa

Timişorenii au moralul bun

Cu 10 victorii şi 10 remize înregistrate, timişorenii au un moral bun înaintea confruntării de duminică seara cu Universitatea Craiova. „Nu mă interesează să încheiem neînvinşi campionatul. Îmi doream să avem înfrângeri, dar să fim pe primul loc în acest moment în campionat. Urmează al treilea meci din acest an, iar după şase puncte câştigate avem un moral foarte bun. Suntem conştienţi însă că până acum nu am realizat absolut nimic, iar dacă nu vom bate Universitatea Craiova totul a fost în zadar. Formaţia olteană are patru sau cinci fotbalişti care pot face diferenţa. Pe lângă fraţii Costea, Andrei Prepeliţă sau Dorel Stoica, mie mai îmi place foarte mult şi acel puşti, Alexandru Ologu. Universitatea Craiova este o echipă cu mari frământări, iar aceste lucruri se răsfrâng şi asupra fotbaliştilor”, a declarat Dan Alexa.

Ovidiu Burcă

Burcă nu a uitat de Ştiinţa

În momentul de faţă la F.C. Timişoara, fundaşul Ovidiu Burcă nu a uitat că acum câţiva ani a îmbrăcat şi tricoul Universităţii Craiova. „Cu Universitatea Craiova nu este un meci special, dar recunosc că pe plan personal mă încearcă unele sentimente. Am jucat un an şi jumătate la Universitatea Craiova, cred că suporterii de acolo mă respectă pentru că mi-am făcut treaba cât am putut de bine. Oltenii sunt într-o pasă mai puţin bună, iar acest lucru face ca partida să fie de o dificultate peste medie. Îmi doresc foarte mult victoria, dar nu aş vrea ca la finalul campionatului o echipă ca Universitatea Craiova să retrogradeze. Ştiinţa a avut mereu fotbalişti foarte ambiţioşi şi tehnici, iar pentru noi nu va fi deloc uşor”, a opinat Ovidiu Burcă.

Bărboianu şi Găman, acuzaţi de înaltă trădare

Pentru că au părăsit Universitatea Craiova şi au ales să plece către grupări din Bucureşti, fundaşii Ştefan Bărboianu şi Valerică Găman sunt acuzaţi de înaltă trădare de finanţatorul Adrian Mititelu. „Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au 70 de zile să se bucure de Liga I. După aia urmează cinci ani să mediteze asupra faptelor lor. Ştefan Bărboianu şi-a dat un mare autogol carierei lui când s-a dus la Dinamo Bucureşti. Nu e o greşeală ce a făcut, e jignire totală adusă Universităţii Craiova. Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu sunt cei mai mari trişori ai fotbalului românesc. Este înaltă trădare! Pe 1 iulie îi voi aştepta pe amândoi la Universitatea Craiova. Dacă se vor lăsa de fotbal au în contract că trebuie să muncescă tot pentru Universitatea Craiova, însă pe alt post. Pot să îi pun pe ce post vreau eu! Nu au scăpare, să se bucure de cele 70 de zile, pentru că după aceea urmează coşmarul pentru amândoi”, a afirmat Adrian Mititelu.