Incendii în Dolj, în gospodării, din cauza unor coşuri de fum

0
76

În ziua de 10 februarie, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltenia” al județului Dolj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, căutării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat, au participat la un număr de 34 intervenții. Din numărul total de intervenții, 28 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. S-au înregistrat şi şase incendii, la locuinţe sau anexe gospodăreşti, toate izbucnite, din nefericire, din cauza unor neglijenţe.

Ziua de 10 februarie a fost una plină de evenimente pentru pompierii doljeni, aceştia intervenind, pe lângă alte situaţii de urgenţă, şi la stingerea a şase incendii izbucnite la anexe gospodăreşti sau locuinţe. Astfel , la ora 11:05, Garda de Interventie și Stingere Bechet a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în orașul Bechet, str. “Jiului”. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la funinginea de pe coș și la aproximativ doi mp din tavanul camerei. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită  ca fiind jar sau scânteie (coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile). De asemenea, la ora 19:33, Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în com. Ciuperceni Noi, sat Smârdan. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la două anexe gospodărești în suprafață de 25 mp., cu posibilități de propagare la alte vecinătăți. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost  stabilită  ca fiind efect termic (coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile). La  ora 20:21, Garda de Interventie și Stingere Bechet a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, în com. Călărași, str. “Nicolae Iorga”. La sosirea echipajelor de pompieri,  incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 mp.  În urma acestuia a ars acoperișul casei confecționat din lemn cu învelitoare din țiglă pe 200 mp. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost  stabilită  ca fiind jar sau scânteie (coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile). La  ora 21:07, Garda de Intervenţie și Stingere Bechet, Secția de Pompieri Segarcea și Punct de Lucru Bratovoești au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, în com. Gighera, str. “Dealului”. La sosirea echipajelor de pompieri, la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă de locuit cu o suprafață de aproximativ 170 mp., cu posibilități de propagare la vecinătăți. În urma acestuia au ars acoperișul casei confecționat din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de170mp., mobilierul și electrocaznicele din încăperi. Au fost salvate anexele care se aflau în prelungirea casei. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gighera. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost  stabilită  ca fiind efect termic (coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile). În aceeaşi zi, la ora 23:18, Garda de Interventie și Stingere Bechet și Punct de Lucru Bratovoești au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor medical pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire ce aparținea Ocolului Silvic Sadova, în com. Gighera, sat Zăval. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul cantonului pe o suprafață de aproximativ 70 mp., cu posibilități de propagare la întreaga construcție. În urma acestuia au ars acoperișul construit din lemn cu învelitoare din țiglă pe o suprafață de arpximativ 70 mp., tavanele încăperilor și s-au degradat ferestrele și mobilierul. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gighera. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost  stabilită  ca fiind efect termic (coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile).

Recomandări ale pompierilor

Din păcate, cauzele au fost aceleaşi : coşuri necurăţate, sau amplasate necorespunzător. “Sunt în plină iarnă, de aceea facem mai multe recomandări. Astfel, izbucnirea incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti poate fi preîntâmpinată dacă  vor fi periodic verificate, curăţate şi reparate de către personal specializat şi autorizat coşurile de fum. Incendiile pot apare, în general, în următoarele împrejurări: necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum; neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate; prezenţa unor vicii ascunse de construcţie (încastrarea în pereţii coşurilor a elementelor combustibile din lemn din planşee şi acoperişuri); folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare şi coturi multe montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic; existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.”, a precizat col. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj.

        

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *