Biserica „Sfântul Haralambie” – Harşu şi-a sărbătorit hramul

0
565

Miercuri, 10 februarie, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Haralambie, Parohia craioveană Harşu şi-a serbat cel de-al doilea hram. Mai mulți credincioşi au venit la rugăciune în Biserica ce poartă hramurile „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” şi „Sfântul Mucenic Haralambie”, pentru a aduce cinstire celui de-al doilea ocrotitor al sfântului lăcaş. Momentele liturgice săvârşite de Pr. Viorel Dică, parohul Bisericii, şi Pr. Prof. Conf. Univ. Dr. Picu Ocoleanu s-au încheiat după Sfânta Liturghie cu o slujbă de Parastas întru pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş.  „Este un hram pe care noi l-am respectat foarte mult, pentru că am simţit totdeauna evlavia credincioşilor faţă de Sfântul Mucenic Haralambie. Iar păstrarea acestei tradiţii este un semn de preţuire şi cinstire în primul rând faţă de Marele Mucenic Haralambie, apoi faţă de ctitorii şi faţă de binefăcătorii acestui sfânt locaş, şi nu în ultimul rând este ocazia unui moment de rugăciune şi în acelaşi timp este ocazia unui moment de amintire pentru toţi cei care au trecut pe aici, care s-au rugat, care s-au închinat, care au sperat în această sfântă biserică, care au vrut să primească lumina acestui sfânt locaş al Craiovei, al acestei zone. O zonă care a fost destul de încercată de-a lungul timpului şi unde această sfântă biserică a fost un reper de rugăciune, de credinţă, un reper moral, un reper care, atunci când oamenii erau supuşi la ispite, la boală, la încercări, au găsit alinare. Şi acest lucru îl datorăm inspiraţiei oamenilor de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea, ctitori şi binefăcători ai acestei biserici”, a spus în cuvântul de învăţătură părintele Viorel Dică.

Sfântul Haralambie, Ocrotitorul oamenilor înaintea bolilo

În continuare, părintele Viorel Dică a prezentat contextul social dificil când a fost aşezat cel de-al doilea hram şi a evidenţiat încă o dată importanţa cinstirii ctitorilor bisericilor şi tuturor înaintaşilor noştri. „Când s-a pus zidirea acestei biserici în Craiova a fost o ciumă formidabilă, în acest context a fost aşezat al doilea hram, de Sfântul Haralambie, care este şi Ocrotitorul oamenilor înaintea bolilor care vin asupra comunităţii. În societatea noastră există o boală teribilă, că uităm prea repede, sau ne amintim sau respectăm pe cei foarte importanţi din viaţa noastră atunci când nu mai sunt. Dar promovând aceste lucruri, de la militari, la eroi, la ctitorii bisericilor, de la învăţătorii noştri, de la profesori, de la toţi cei care au avut un cuvânt de spus în existenţa noastră şi poate chiar au pus o cărămindă la mântuirea sufletelor noastre, înseamnă că avem o memorie a mântuirii. De aceea memoria aceasta este foarte importantă, pentru că, respectând şi cinstind trecutul şi pe cei care merită lucrul acesta, vom avea prezent şi vom avea şi viitor. Pentru că, apelând la lucrurile acestea, ne descoperim rădăcinile noastre. Iar rădăcinile noastre şi ale înaintaşilor noştri sunt în biserică. În biserică ei s-au închinat, chiar dacă erau neştiutori de carte, Biblia lor a fost icoana din perete, iar rugăciunea «Tatăl nostru» i-a însoţit tot timpul, la toate activitățile pe care le-au avut. De aceea, iubiţi credincioşi, frumuseţea acestor slujbe este reaşezarea noastră în relaţia cu Dumnezeu, în relaţia cu sfinţii, în relaţia cu tot ceea ce ne-a lăsat ca dar Bunul Dumnezeu. Trebuie să avem respect pentru toate lucrurile acestea, să le ducem mai departe, trebuie să le înfrumuseţăm, trebuie să ne aducem şi noi aportul, trebuie să punem şi noi o cărămidă pentru ca lucrurile, dacă au fost bune, să fie şi mai bune, la înălţimea credinţei pe care şi noi o împărtăşim”, a adăugat părintele Viorel Dică, parohul Bisericii cu hramurile „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” şi „Sfântul Mare Mucenic Haralambie”.