România a exportat în 2018 mărfuri de peste 67 miliarde de euro și a importat de aproape 83 de miliarde de euro

0
377
În anul 2018, exporturile au însumat 67,73 miliarde euro, iar importurile au fost de 82,86 miliarde euro, au transmis luni oficialii Institutului Național de Statistică. În termeni relativi, exporturile au crescut cu 8,1%, iar importurile cu 9,6%, comparativ cu anul 2017. Deficitul balanţei comerciale în 2018 a fost prin urmare de de 15,13 miliarde euro, mai mare cu 2,17 miliarde euro decât cel înregistrat în anul 2017.
În anul 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,3% la export şi 38,0% la import) şi alte produse manufacturate ) (32,2% la export şi respectiv 30,5% la import), mai arată datele INS.