Universitatea pierde la Botoşani după cel mai prost meci al sezonului

0
394

FC Botoşani – Universitatea Craiova 1-0

A marcat: Kuku 87.

Stadion: „Municipal”, spectatori: 1.000.

FC Botoşani: Albuţ 7 – Unguruşan 7, Burcă 7, Tincu 7, Muşat 7 – Cucu 7, Vaşvari 8 – M. Roman 7 (80 Hergheligiu) 8, Moruţan 6 (56 L. Fulop), L. Buş 7 – Kuku 8 (90 Bordeianu) . Antrenor: Leo Grozavu.

Universitatea Craiova: Mingote 6 – Dimitrov 5, Acka 4, Popov 6, Bucurică 4 – Mateiu 5, Zlatinski 4 – Nuno Rocha 4 (46 Fajic) 5, Băluţă 6 (90 Măzărache), Bancu 5 (90 Gustavo) – Ivan 5. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Arbitru: Marius Avram.

 

Într-un decor care se plia pentru sporturile de iarnă, Ştiinţa a întâlnit Botoşaniul, al cărei antrenor a ameninţat că va fi un război pe gheaţă. În prima repriză, alb-albaştrii abia dacă au trecut centrul terenului, lâsându-i pe moldoveni să aibă iniţiativa şi ocaziile, cea mai mare fiind ratată de Buş, bară cu o lovitură de cap din 6 metri. Oltenii au emis pretenţii abia după pauză, când Fajic a debutat în avanposturi. Şi bosniacul a fost apoape de gol, după ce Bancu a bâlbâit o minge în careu în loc să şuteze cu dreptul.  Mingote a păstrat remiza cu un reflex într-o perioadă în care Botoşaniul a asediat poarta sa. După ce au atacat permanent, gazdele au reuşit să marcheze pe final şi să obţină o victorie meritată. Hergheligiu a centrat perfect pentru Kuku, acesta l-a devansat pe Acka şi a şutat pe sub Mingote. Craiova a făcut cel mai prost meci din acest sezon pierde al patrulea meci din tot atâtea jucate la Botoşani, în faţa unei echipe care nu mai câştigase de 8 meciuri.